Antrenorul „câinilor” i-a cerut şefului său să-i aducă un fundaş central de calitate, care să-i concureze pe Moţi şi Grigore. Acţionarul l-a sfătuit să promoveze de la echipa a doua. „Fălcosul“ este îngrijorat că va fi nevoit să improvizeze în centrul defensivei, dacă preşedintele executiv nu se răzgândeşte.
Dinamo a cedat zece jucători în această iarnă, a şi transferat câţiva mijlocaşi, dar a uitat să aducă acolo unde lui Andone îi „ardea buza" mai tare: în centrul apărării. Deocamdată, roş-albii „respiră" în acea zonă numai prin Cosmin Moţi şi Dragoş Grigore, în timp ce soluţii precum Raul Crişan, Zie Diabate şi Kone nu ar însemna decât emoţii în plus pentru stafful dinamovist.
Ar lua doar străini liberi de contract
„Fălcosul" le-a transmis şefilor unde suferă echipa, cu pretenţia clară de a-i transfera un stopper de valoare. Asta ar însemna ca Badea şi Borcea să scoată o sumă „frumuşică" din buzunar, într-o vreme în care ei au vândut zece jucători tocmai pentru a scăpa de salariile lor.
„Dacă mai vrei fundaşi, atunci promovează de la echipa secundă", a sunat răspunsul preşedintelui executiv, care l-a dezamăgit pe Andone. Chiar dacă antrenorul de 50 de ani i-a explicat lui Borcea că, în cazul accidentării unuia dintre Moţi şi Grigore, va trebui să improvizeze „pe fund", acţionarul nu s-a lăsat înduplecat.
Probe în Antalya
Şefii nu mai au bani de cheltuit, fiind de acord doar cu varianta ca Andone să aducă jucători străini în probe, pe care ulterior clubul să-i transfere liber de contract. Ultimii fundaşi centrali de valoare pe care formaţia din „Ştefan cel Mare" i-a promovat de la echipa secundă sunt Ştefan Radu, acum la Lazio, şi Dragoş Grigore, titular la Dinamo şi convocat la echipa naţională pentru turneul din Cipru.
"Mai vreau neapărat doi fundaşi centrali, pe care să-i am acolo, să am de unde alege. Trebuie să ex