Din cantonamentul din lara al Astrei, astăzi vor pleca patrujucători, antrenorul Tibor Selymes luând decizia de a face încă o"curăţenie", ultima a acestei ierni. Astfel, acesta a confirmat cărenunţă la serviciile jucătorilor Senin, Marcu, Rotaru şi Mihalcea.Primii doi, veniţi de la Astra 2 Giurgiu, nu au reuşit să se ridicela pretenţiile antrenorului.
Rotaru nici nu avea cum să facă acest lucru, fiind accidentat,iar ceea mai surprinzătoare mişcare este aceea a renunţării laAdrian Mihalcea, fostul internaţional având la activ "golul detrei puncte", din partida cu Unirea Urziceni, în tur. "Toţi sunt ladispoziţia conducerii" - a anunţat Selymes, care a decis să plece,la sfârşitul acestei săptămâni în Portugalia, pentu a căuta încă unatacant, măcar.
Astra a purtat negocieri cu doi atacanţi de la CFR Cluj, CristiBud şi Paul Batin, dar nefinalizate, decoamdată, astfel că aducereaa 1-2 jucştori este absolut necesară. De astăzi, intră în programulechipei şi Ousmane N'Doye, care a revenit în România, de la Roma,unde s-a aflat la tratament, iar acum va merge în Turcia. El nu vafi singur, ci împreună cu Nogo şi Ben Teekloh, care au venit ieriîn ţară, pentru a obţine o nouă viză de şedere în Turcia, iarastăzi revin la echipă, amândoi jucătorii fiind în recuperare dupăaccidentări suferite în pregătiri.
Din cantonamentul din lara al Astrei, astăzi vor pleca patrujucători, antrenorul Tibor Selymes luând decizia de a face încă o"curăţenie", ultima a acestei ierni. Astfel, acesta a confirmat cărenunţă la serviciile jucătorilor Senin, Marcu, Rotaru şi Mihalcea.Primii doi, veniţi de la Astra 2 Giurgiu, nu au reuşit să se ridicela pretenţiile antrenorului.
Rotaru nici nu avea cum să facă acest lucru, fiind accidentat,iar ceea mai surprinzătoare mişcare este aceea a renunţării laAdrian Mihalcea, fostul internaţional având la activ "golul detrei puncte", di