Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cancerul gastric poate fi detectat de timpuriu

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 6 februarie 2011 ·

Specialiştii de la Clinica de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş pot pune aproape cu exactitate, de timpuriu, diagnosticul de cancer gastric unui pacient suspect.

Aici se utilizează o metodă nouă de investigaţie endoscopică şi anume endoscopia cu magnificaţie şi cromoendoscopia. Această metodă a fost introdusă în România în anul 2006 prin achiziţia în urma câştigării unui grant de cercetare, a patru endoscoape, în patru centre universitare, centrul Târgu-Mureş fiind centru coordonator. Aparatul măreşte de până la 200 de ori, putându-se vedea structura fină a mucoasei. „Dacă la ora actuală progresele tehnologice au dus la realizarea unor endoscoape cu imagini de înaltă performanţă şi înaltă rezoluţie, ce permite o examinare fină a detaliilor mucoasei, totuşi, de multe ori, pentru decelarea leziunilor premaligne, este necesară prelevarea de multiple biopsii, de multe ori dintr-o mucoasă aparent normală. Sunt aşa numitele biopsii oarbe. Aceasta duce la o eroare, practic dată de prelevarea unei biopsii neţintite pe mucoasa aparent normală, muncă laborioasă şi cost ridicat din partea laboratorului de endoscopie şi al laboratorului de histologie şi de multe ori o întârziere de diagnostic. Progresele în medicină considerăm la ora actuală că obligă la o atitudine de responsabilizare a actului medical, iar pentru noi ca gastroenterologi asta înseamnă punerea unui diagnostic complet. Aşa cum am spus, detecţia precoce a leziunilor, fiind vorba pentru cancerul gastric şi esofagian precoce de un tratament curativ pentru aceşti pacienţi identificaţi, iar pe de altă parte, dacă am decelat leziuni premaligne, să nu lăsăm aceşti pacienţi şi să-i includem într-un program de supraveghere endoscopică, deoarece aceste leziuni au bineînţeles potenţial evolutiv”, a subliniat asist. univ. dr. Alina Boeriu,

medic gastroenterolog la Clinica d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 43 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 37 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 34 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 36 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°