Vineri, la Ploieşti, a încetat să mai bată inima lui Vasile Paraschiv, muncitorul care s-a luptat, de unul singur, cu regimul comunist. S-a stins la 82 de ani, după ce i-a contestat şi pe profitorii anticomunismului.

După ce s-a retras din PCR (1968), a fost arestat şi torturat în mai multe rânduri de Securitate. A fost internat în spitale psihiatrice, la Urlaţi, Spitalul nr. 9 din Bucureşti, Voila. În 1977, a intrat în legătură cu scriitorul Paul Goma, care iniţiase mişcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. S-a alăturat, din 1979, lui Gheorghe Braşoveanu şi Ionel Cană, în Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). A pătimit apoi un alt val de represiuni din partea regimului comunist.

"Vasile Paraschiv – şi familia sa – a îndurat totul, însă nu a tăcut: a strigat – de durere, de revoltă, de promisiune că nu se va lăsa până când lumea de peste Zidul Raiului Comunist nu va afla cum sunt trataţi oamenii care cer drepturi pentru un om într-un regim terorist, totalitar”, scrie Paul Goma despre cel ce l-a susţinut la greu, în prefaţa volumului "Lupta mea pentru sindicate libere în România. Terorismul politic organizat de statul comunist” (Polirom, 2005). "Vasile Paraschiv a strigat, într-o vreme când cvasitotalitatea românilor tricolori – potrivit înţelepciunii mioritice – tăceau, de li se auzea până la Paris rezistenţa-prin-tăcere, şi îndurau, supuşi, toate umilinţele, toate privaţiunile, toate batjocurile, toate chinurile la care îi supunea, de decenii, haita «tovarăşilor de sus de tot» apărată cu devotament de turma porcilor sălbăticiţi: securiştii «patrioţi», mă rog frumos. Însă, vai, eternitatea de suferinţe nu s-a încheiat pentru Vasile Paraschiv la 22 decembrie 1989. Securiştii-activiştii de ieri, deveniţi nesfârşit de «democraţi» începând de a doua zi dimineaţa – citeşte: «revoluţionarii cu voie de la Brucan