23 de echipe de măcelari profesioniști din Satu Mare s-au înscris și au participat la primul concurs de tăiat porci desfășurat ieri la Viile Satu Mare. Au fost premiați cei mai buni măcelari, cel mai gustos caltaboș și cel mai lung cârnat de 18 metri.
Galerie foto: Concurs de tăiat porci la Viile Satu Mare
Sute de participanți, printre care personalități politice ale județului și nu numai, au participat ieri la prima ediție a concursului de tăiat porci desfășurat la Viile Satu Mare. Prezenți la eveniment au fost și vicepremierul Marko Bela și ministrul sănătății, Cseke Attila. Cei doi au vizitat fiecare stand și au gustat din produsele tradiționale gata preparate.
Cârnat de 18 metri
Echipa de la Crasna a fost premiată pentru că a reușit să realizeze cel mai lung cârnat din concurs care a măsurat 18 metri. „Am sacrificat un porc de aproximativ 90 de kilograme. Din carnea destinată cârnaților l-am realizat pe cel mai lung cârnat dar și alți câțiva mai mici. Intestinul a fost curățat cu grijă de o echipă de femei pricepute din Crasna. Ingredientele pe care le-am folosit la realizarea acestui cârnat au fost carne tocată, boia, piper, usturoi, sare și două pahare de vin“, a declarat Nicolae Szabo.
Premii speciale: Echipa din Halmeu pentru cea mai bună pălincă, echipa din Viile Satu Mare -cel mai bun vin fiert, echipa din Tășnad a realizat cel mai bun cârnat cu lămâie, participanții din Culciu au gătit cea mai bună supă de varză, echipa din Oar a gătit cel mai bun toros, varză călită cu carne iar echipa din Ardud a realizat cel mai gustos caltaboș.