Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: „Economia s-a stabilizat“. Continuă reformele şi ajustările. Noul acord este de 5 miliarde euro

Publicat in Antena 3, duminică 6 februarie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă pe tema acordului cu FMI, CE şi BM. La începutul discursului, şeful statului a transmis condoleanţe familiilor minerilor care au decedat în urma incidetelor de la mina Uricani.

Băsescu a continuat anunţând că România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI, în valoare de aproximativ un miliard de euro, pentru că acordul pe doi ani cu cele trei instituţii s-a încheiat cu succes: „economia a fost stabilizată“ şi s-au luat măsurile necesare pentru ieşirea din criză.

Totuşi, România va trage tranşa de la Uniunea Europeană necesară pentru acoperirea deficitului bugetului de stat, a declarat preşedintele ţării.

De asemenea, Băsescu a precizat că România se află în afara zonei de risc, iar condiţii pentru a se trece la o creştere economică durabilă au fost create.

Traian Băsescu a precizat că noul acord este de cinci miliarde de euro - 3,6 miliarde de euro de la FMI şi 1,4 miliarde de euro de la CE - ţinuţi preventiv la dispoziţia României fără comision până în momentul accesării şi se va derula între aprilie 2011 şi aprilie 2013

Şeful statului a mai spus că etapa care urmează este una de consolidare macroeconomică a României, iar pentru continuarea politicii macroeconomice va exista concentrare pe sectoare cheie ale economiei româneşti:

- transporturi

- sectorul energetic, prin modernizarea sistemului energetic românesc şi începerea de noi investiţii

- extinderea facilităţilor IT pentru firme şi populaţiei în aşa fel încât să se eficientizeze activităţile economice prin reducerea birocraţiei

- îmbunătăţirea mediului de afaceri - nu prin subvenţii de stat, ci prin altfel de stimulări ale climatului economic

- utilizarea fondurilor europene - o utilizare bună ar adăuga unul sau două procente de creştere economică peste cea progno

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 42 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 41 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 47 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Bărbat reținut pentru trafic de droguri, la intrarea în țară. A încercat să ascundă peste un kilogram de cocaină în mașină

Adevarul acum o ora
Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră de la Nădlac, la intrarea în țară, în timp ce deținea o cantitate de peste un kilogram de cocaină.

Nepal, Sri Lanka şi India, top 3 ţări care furnizează forţă de muncă străină României în 2025

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Top trei ţări care furnizează anul acesta forţă de muncă străină pe teritoriul României este format din Nepal, cu 18.772 de persoane, Sri Lanka, la o diferenţă mare, cu 6.295 de lucrători, şi India,

INHGA Atenționare Cod Galben pe râuri din mai multe județe, până la miezul nopții!

Ziua Constanta acum 37 minute
INHGA a emis o Atenționare de Cod Galben, valabilă începând de astăzi, 16 iulie de la ora 12:00, până la miezul nopții, pentru mai multe județe din țară. În acest interval sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, precum și v

Primul oraș din România care a montat gard electric împotriva urșilor

HotNews acum 22 minute
Măsura vine ca urmare apelurilor tot mai dese la 112 ale cetățenilor care semnalează prezența urșilor în aproaprierea gospodăriilor lor. Râșnov este primul oraș din țară care a început instalarea unui gard electric în zonele unde pădurea se află în

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°