Traian Băsescu a anunţat că România nu va mai lua ultima tranşă din împrumutul de la FMI, în valoare de 1 miliard de euro, întrucât Fondul ar fi refuzat să mai crediteze statul român şi astfel obligă ţara noastră să ia bani de pe piaţa privată. Aceasta este ipoteza-şoc formulată de analistul economic Ilie Şerbănescu, ipoteză care contrazice flagrant explicaţia dată de Băsescu conform căreia "România nu mai trage ultima tranşă de la Fond pentru că economia s-a stabilizat, situaţia economică nu o mai cere".
Ilie Şerbănescu a declarat duminică, la Antena 3, imediat după discursul preşedintelui, că în spatele declaraţiei optimiste a lui Băsescu s-ar ascunde de fapt refuzul FMI de a ne mai da bani. "O să explic ce se află în spatele anunţului făcut astăzi de preşedintele Traian Băsescu. FMI refuză să ne mai dea bani. Fondul a luat această decizie pentru a ne face, în lipsă de altă alternativă, să luăm bani de pe piaţa privată. Ne-au îndatorat şi nu mai au de ce să ne dea bani. De ce ar mai face-o? Să ne «plătim» datoriile tot cu banii pe care îi luăm de la Fond? Astfel, ne obligă să luăm bani de pe piaţa privată. Să încercăm măcar. Este greu, nu ştiu dacă o să reuşim asta. Dar, sunt convins, refuzul FMI de a ne mai da bani se ascunde în spatele declaraţiei date, astăzi, de preşedintele Traian Băsescu", a spus Şerbănescu la Antena 3.
Traian Băsescu a anunţat că România nu va mai lua ultima tranşă din împrumutul de la FMI, în valoare de 1 miliard de euro, întrucât Fondul ar fi refuzat să mai crediteze statul român şi astfel obligă ţara noastră să ia bani de pe piaţa privată. Aceasta este ipoteza-şoc formulată de analistul economic Ilie Şerbănescu, ipoteză care contrazice flagrant explicaţia dată de Băsescu conform căreia "România nu mai trage ultima tranşă de la Fond pentru că economia s-a stabilizat, situaţia economică nu o mai cere".
Ilie Şerbănescu a