O parte din fondurile dedicate Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane va fi redistribuită către proiecte care vizează limitarea şomajului prin sprijinirea antreprenorilor şi a firmelor care creează locuri de muncă.
Decizia de realocare vizează reechilibrarea componentelor financiare ale axelor Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) pe fondul schimbărilor survenite în contextul socio-economic, care impun o regândire a priorităților în domeniu. Astfel, dacă în perioada 2008-2009 două treimi dintre angajatori aveau în vedere pregătirea resurselor umane, numărul lor a scăzut la mai puţin de jumătate în 2009-2010. Cele mai multe companii se luptă să supraviețuiască și să-și păstreze angajații.
De altfel, nu este prima măsură de acest fel. Anul trecut, alte 300 de milioane de euro erau realocate în cadrul POS DRU pentru promovarea măsurilor active de ocupare și pentru dezvoltarea antreprenoriatului. „În acest an, vom solicita și realocarea a 150 de milioane de euro de pe axa Asistență Tehnică, al căror beneficiar este acum Autoritatea de Management, deoarece acești bani nu vor putea fi cheltuiți din cauza legislației din domeniul achizițiilor publice, precizează, pentru Capital, Anca Cristina Zevedei, director general al Autorității de Management (AM) a POS DRU.
Șomajul merge mână în mână cu scăderea productivității
Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost conceput în anii 2006 – 2007, într-o perioadă neafectată de criza economică şi de problemele pieţei forţei de muncă. Potrivit Cartei Albe a IMM, numărul micilor întreprinzători care au investit în perfecţionarea angajaţilor a scăzut aproape la jumătate într-un singur an. Diminuarea investiţiilor în iniţierea, perfecţionarea şi specializarea angajaţilor are loc într-un context care este deja critic. Lipsa unor