Mijlocaşul lui FC Braşov, Alexandru Chipciu, unul dintre cei mai buni „stegari" în turul campionatului, are planuri mari pentru acest sezon.
Chipciu vrea să câştige Cupa României cu FC Braşov, să facă rapid pasul la echipa naţională, dar şi să confirme aşteptările coechipierilor, antrenorilor şi suporterilor braşoveni. „A fost cel mai lung şi cel mai greu cantonament pe care l-am făcut până acum.
Este greu să stai departe de familie atâtea zile, dar asta ne este meseria şi nu avem ce să facem. Încă nu sunt la capacitatea maximă, însă important este să fiu în formă maximă la jocul din prima etapă.
Este greu în această perioadă, pentru că toată lumea vrea să demonstreze antrenorului că merită să joace titular. Simt că aşteptările sunt foarte mari de la mine. Am mare încredere în mine şi nu vreau să dezamăgesc.
Nu cred că FC Braşov va retrograda. Jucăm acasă meciurile cu echipele contracandidate şi, la noi, la Braşov, se joacă fotbal şi putem tranşa soarta meciurilor decisive. Cred că orice jucător îşi doreşte în sinea lui să fie cel mai bun.
Braşovul m-a făcut fotbalist şi mi-a dat totul. Sunt de patru ani aici, mă simt braşovean şi chiar vreau să mă stabilesc în acest oraş. Nu mă gândesc acum la un transfer, însă, dacă va fi să plec, la un moment dat, vreau să revin cu fruntea sus la Braşov şi să nu fiu huiduit de fani", a declarat Chipciu, pentru site-ul oficial al FC Braşov.
Mijlocaşul „galben-negrilor" crede că FC Braşov poate obţine măcar patru puncte în primele două meciuri din retur, cele cu „U" Cluj şi Steaua. „Avem un program greu în primele două etape. Cu „U" Cluj am dat două goluri şi două pase de gol în cele două meciuri din prima parte a sezonului.
Se pare că sunt clienţii mei. Trebuie să câştigăm acest joc, pentru a merge cu un moral bun în Ghencea. Şase puncte în primele două me