Preşedintele egiptean şi cei doi fii şi-au pus banii la adăpost în bănci elveţiene şi în investiţii imobiliare în SUA şi UK
În trei decenii la conducerea Egiptului, Hosni Mubarak şi cei doi fii şi-au pus deoparte o avere 70 miliarde USD, potrivit estimărilor unor experţi în afacerile desfăşurate de regimul său. Banii sunt strânşi în conturi din bănci elveţiene şi britanice sau plasaţi în investiţii imobiliare din Londra, New York (NY) şi Los Angeles (LA), arată o estimare a cotidianului britanic The Guardian.
Faptul că circa 40% din cele 79 milioane de egipteni trăiesc cu venituri sub doi USD pe zi nu l-a descurajat pe Mubarak în a face investiţii inteligente în case de pe celebrul bulevard Rodeo Drive din Beverly Hills (LA), în imobile din cartierul exclusivist londonez Belgravia şi în apartamente din Manhattan (NY). Lor li se adaugă imobile la Marea Roşie, mai ales în Sharm el-Sheikh.
Estimările au fost făcute, iniţial, de cotidianul algerian El Khabar şi completate de opinia lui Amaney Jamal, profesor la Universitatea Princeton. Jamal a declarat pentru ABC News că Mubarak "urmează tiparul altor dictatori arabi, a căror avere nu a fost atinsă de transferul puterii". Liderul egiptean s-a îmbogăţit graţie afacerilor armatei şi ale Statului egiptean, crede Jamal.
Orice afacere străină nu se poate deschide în Egipt fără un partener local care să deţină cel puţin 20% din firmă. Aceasta ar fi una dintre sursele de îmbogăţire a lui Mubarak. Banii câştigaţi pe acestă cale au fost folosiţi pentru a cumpăra hoteluri la Marea Roşie şi locuinţe de lux în restul lumii.
Locuinţa din Wilton Place (Londra) a fiului cel mare, Gamal Mubarak, unde presa britanică bănuia în ultimele zile că acesta s-ar ascunde este doar una dintre "investiţii". Bani gheaţă sunt depuşi în conturi de la banca elveţiană UBS şi de la o băncă britanică "naţionalizate" după 20