Iar ne-a acoperit domnul preşedinte de speranţe. Hai, frate, c-a început să meargă treaba. Nu mai tragem bani de la FMI, am ieşit din nu ştiu ce „zone de derapaj“.
Şi asta, cum se cheamă, economia României parcă, e stabilizată. Şi dăi, şi împinge cu reforma, cu restructurări, cu „obiective principale“ şi ajustări ale aparatului bugetar. A, da, şi lupta anticorupţie e supertare. Şi va continua fără nicio milă, „orice ar zice trusturile de presă ale domnilor Voiculescu şi Vântu“.
Discursurile acestea au început să semene foarte mult cu poeziile comuniste pe care eram obligaţi să le învăţăm pe de rost la şcoală. Le auzeam şi iar le auzeam, de ni se întorceau înapoi în gât toate şotroanele şi toate poveştile citite într-o săptămână.
Noroc că ieri a mai fost recitat un poem din „realismul economic“. A fost publicat de Bloomberg. Şi începe cam aşa: „Cancelarul Angela Merkel transformă criza datoriilor suverane, care a pus stăpânire pe Europa, într-o oportunitate de a modela zona euro după chipul şi asemănarea Germaniei“. Eu am reţinut ultima parte. Pentru urechile mele de româncă sună ca şi prima strofă din „Luceafărul“.
Dacă România ar arăta ca cel mai sărac land nemţesc, pun pariu că am fi cu cel puţin zece stadii distanţă mai departe. Cel puţin am avea măcar o autostradă.
Şi atunci, ţărişoara noastră ar fi arătat cam aşa: anul trecut ar fi avut un ritm de creştere economică de 3,6%, susţinut de exporturi. Rata şomajului ar fi scăzut la 7,4% în ianuarie 2011, cea mai redusă din ultimii 18 ani, iar încrederea investitorilor ar fi atins un nivel-record. Dar poezia e poezie. Şi, din câte ştiu eu, Luceafărul n-a coborât, totuşi, niciodată pe pământ.
