Într-unul din textele de-un haz nebun ale lettriste-ului Isidore Isou (artist evreu originar din România, stabilit în Franţa, unde a şi trecut în lumea celor drepţi în 2007) se referă la Uniunea Sovietică sub denumirea jucăuş-cinică "Marele Vecinuţ". Sursa: EVZ

Mi-am adus aminte de această sintagmă văzând în ce hal şi-au ieşit din minţi pesedeii la arestarea "baronului local" de Argeş cunoscut sub porecla Vecinul. Se ştie de ce: deoarece social-democratul vopsit era un mare latifundiar, care se învecina, zice-se, cu toţi deţinătorii de pământ din zonă. O mostră ca la carte de compasiune social-democrată: n-au nicio tresărire că puşcăriile sunt pline de sărăntoci, important e să n-o păţească vreunul dintre marii bogătani de partid!

Cazul Nicolescu a ridicat o chestiune pe care tenorii cu căşti în ureche şi sopranele indignate de la televiziuni n-au atins-o nici din greşeală: şi anume, ce mai înseamnă democraţia într-un judeţ unde puterea supremă - Consiliul Judeţean - se află de cincisprezece ani în aceeaşi mână? Care sunt performanţele nemaiauzite ale judeţului care l-a statuificat pe bolnavul Nicolescu? Or fi intrat argeşenii în spaţiul Schengen înaintea restului ţării? O fi crescut la cote incomensurabile venitul pe cap de locuitor? Au ajuns investiţiile străine - nu acelea obţinute prin şantaj asupra guvernului - la cote ameţitoare? Faptul că marele şef a avut o cădere psihico-fizică la simpla confruntare cu justiţia arată că nu curajul e calitatea lui de căpetenie. Marea lui calitate e talentul de a se învecina.

De-a lungul anilor, a avut de la cine învăţa la ce e bună vecinătatea. Când vorbeau de întovărăşiri, comuniştii ştiau foarte bine la ce se referă. Şi cum să nu ţi se urce la cap, când vezi că mai-marii tăi întru "învecinări" sunt intangibili. Intangibil e şi Iliescu pentru crimele din decembrie 1989 şi iunie 1990, intangi