Ţara noastră, la fel ca alte ţări est-europene, trebuie să adopte un nou discurs etic şi moral pentru a sprijini jurnalismul ca un bun public, afirmă Federaţia Europeană a Jurnaliştilor. Federaţia şi-a încheiat vineri misiunea de două zile la Bucureşti.
Delegaţia s-a întâlnit cu lideri ai jurnaliştilor, politicieni, preşedinţii celor trei instituţii publice de mass-media - radioul, televiziunea şi agenţia de presă - precum şi cu 50 de jurnalişti şi activişti media.
Secretarul General a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, Aidan White, a declarat că, în România, criza media arată că este nevoie de o nouă viziune asupra rolului jurnalismului în societate. "Este timpul să fie înlăturate toate formele de manipulare politică, să fie sprijinită o nouă viziune, cea a unui jurnalism etic şi moral, este nevoie urgentă de îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi profesionale în care jurnaliştii îşi desfăşoară activitate", a spus White.
Aidan White a trasat câteva dintre cele mai urgente probleme de rezolvat:
Subfinanţarea drastică a societăţilor publice de media
Creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru jurnalişti
Îmbunătăţirea statutului jurnaliştilor ca şi profesionişti, nu ca şi funcţionari publici
Delegaţia şi-a declarat susţinerea pentru Federaţia Română a Jurnaliştilor (FRJ) MediaSind care, recent, a negociat cu succes un nou contract colectiv de muncă pentru jurnalişti. Acesta include clauza de conştiinţă, dar luptă, de asemenea, cu încercările guvernamentale de a suprima dreptul de negociere al angajaţilor din toate sectoarele economiei.
"Încercările de exclude mass-media de pe scena relaţiilor industriale va diminua pe viitor statutul jurnalismului", a declarat Cristi Godinac, preşedintele FRJ MediaSind. "Dacă va fi nevoie, vom contesta acest proiect de lege la Curtea Constituţională şi la instituţii