„Learn to be“ este primul program educativ alternativ de dezvoltare personală a copiilor cu vârste cuprinse între 2 şi 14 ani. Psihologul Laura Bardaş a inventat un program prin care copiii învaţă să aibă încredere în ei, să fie creativi şi să-şi exprime dorinţele.
Puţin peste ora 11.00, într-o sâmbătă, Laura îşi face intrarea într-o casă micuţă de pe strada Delea Veche, târând după ea un geamantan imens şi roşu. Înăuntru o aşteaptă deja câteva femei şi copiii lor, lăsaţi slobozi să-şi facă de lucru. Curând, mai vin şi alţii. Când s-a strâns toată trupa de piticoţi, vreo şapte, Laura îi aliniază şi le spune că vor avea parte de ceva interesant.
Deschide în sfârşit valiza roşie din care scoate o mulţime de tălpi şi palme colorate cu care face un traseu. „Mâna dreaptă sus. Dreaaptaa! Matei, cealaltă dreapta! Foarte bine, Ana!" Matei e cel mai mic din grup, are doar 2 ani, pe când restul au 4 sau 5 şi se descurcă mai bine. Apoi le arată ce au de făcut.
„Vreau să fiţi atenţi cum fac eu asta. Vă uitaţi bine unde pun piciorul. Piciorul stâng îl voi pune pe talpa stângă, da? Şi mă uit pentru asta la degetul mare. Aveţi degetele mari la voi?" Copiii răspund în cor că da. „La mine nu se văd", zice Ana cu o voce serioasă. E singura fetiţă din grup şi pare cea mai matură dintre toţi.
Concentrare şi coordonare
Copiii încep să păşească pe tălpile colorate, concentraţi să-şi coordoneze mişcările, să nu încurce stânga cu dreapta, palma cu talpa. Când în sfârşit ating ultimele perechi de tălpi, se răsucesc printr-un salt, bat din palme şi chicotesc încântaţi că au reuşit să ajungă cu bine la capăt. Următorul joc implică o paraşută multicoloră şi multe baloane. Puştii sunt foarte veseli. Când devin prea zgomotoşi, Laura îi temperează prompt. „Hei! Bubbles in your mouth!" (trad. „baloane în gură"), iar copiii îşi strâng buzele şi-şi umflă obrajii, te