În timp ce, pentru a 14-a zi, protestatarii fac presiuni pentru retragerea rapidă a preşedintelui Hosni Mubarak, regimul de la Cairo a decis să majoreze cu 15% salariile şi pensiile. Hotărârea a fost luată în cadrul primei şedinţe de guvern de la începerea protestelor.
Ministrul Finanţelor, Samir Radwan, a anunţat că statul a alocat 960 de milioane de dolari pentru aceasta şi că decizia va fi aplicată începând din aprilie. De majorările promise vor beneficia însă doar şase milioane de persoane dintr-o ţară de 84 de milioane de locuitori, dintre care 40% trăiesc cu mai puţin de dolari pe zi.
Pe de altă parte, proaspăt numitul vicepreşedinte Omar Suleiman are consultări cu opoziţia egipteană, căreia i-a promis că, până la începutul lunii martie, guvernul va veni cu o listă de propuneri pentru democratizarea sistemului electoral în vederea alegerilor prezidenţiale din septembrie. Duminică, guvernul a negociat cu Fraţii Musulmani, organizaţie interzisă încă din anii '50.
Pentru a calma spiritele opozanţilor, vicepreşedintele Suleiman a anunţat şi eliberarea prizonierilor politici şi ridicarea restricţiilor impuse presei, însa măsurile vor fi luate "atunci când condiţiile o vor permite". Un rol asemănător a avut şi remarca preşedintelui Barack Obama, potrivit căruia "Egiptul s-a schimbat pentru totdeauna".
Pe fondul acestor promisiuni, statul egiptean dă semne ca începe să trăiască din nou. Bursa se va deschide pe 13 februarie. Băncile au început să funcţioneze câteva ore pe zi, după cele două săptămâni de proteste. Micii comercianţi şi-au reluat activitatea, nu însă şi marile magazine, pentru că patronilor le este frică de noi jafuri. Poliţia rutieră s-a întors pe străzile capitalei.
Vestile ingrijoratoare tin insa de cresterea cu 3%, in ultima luna, a pretului cerealelor, una dintre cauzele fundamentale ale izbucnirii protestelor din Tunisi