Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un senator român "costă" cât trei parlamentari maghiari

Publicat in Cotidianul, luni 7 februarie 2011 ·

Deşi are salariul mai mare decât un senator român, un parlamentar din Ungaria consumă, lunar, din banii publici, o sumă de trei ori mai mică.

Potrivit ziarului România liberă, datele afişate pe site-ul Parlamentului Ungariei arată că aleşii (în număr de 386, ţara vecină având o singură Cameră) costă lunar 1.199.193 de euro, adică 3.106 euro de fiecare parlamentar. În aceşti bani sunt incluse toate cheltuielile: indemnizaţie, telefon, diurnă, benzină, cazare etc.

Luând în calcul aceiaşi indicatori şi aplicând acelaşi raţionament ca la parlamentarii maghiari, reiese că un senator român costă, în medie, de trei ori mai mult, 9.916 euro lunar, iar un deputat, 5.333 de euro.

Pe de altă parte, parlamentarii maghiari au o leafă mai mare decât cei români. Astfel, salariul de bază net al unui membru al legislativului maghiar este de 1.375 euro, iar preşedintele Parlamentului primeşte pe lângă indemnizaţia de bază şi o remuneraţie de 4.638 de euro. Prin comparaţie, salariul de bază net al unui senator român este de 892 de euro, în timp ce preşedintele acestei Camere câştigă 1.088 euro. Un deputat român obţine lunar 868 de euro net, iar preşedintele Camerei Deputaţilor are acelaşi salariu ca şeful Senatului.

În ciuda salariului mai mic, un ales din România cheltuieşte totuşi din banii statului mai mult decât un maghiar. Spre exemplu, un senator are la dispoziţie nu mai puţin de 9.000 de euro, în fiecare lună, pentru cheltuieli legate de transport, cazare, diurne, salariile membrilor săi de cabinet, telefoane, protocol, deplasări în străinătate etc. Un deputat beneficiază de o sumă mai mică decât un senator: 4.400 de euro.

Solicitat să comenteze diferenţa între sumele cheltuite de un parlamentar maghiar şi unul român, liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat: "În România se exagerează cu cheltuielile pe transport. Un parlamentar maghiar nu are maşină d

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 20 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 39 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 46 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum 32 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°