Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva magistraţilor francezi

Publicat in rfi, luni 7 februarie 2011 ·

Mişcare de revoltă inedită a magistraţilor francezi. Nemulţumiţi de criticile aduse de preşedintele Nicolas Sarkozy după asasinarea unei adolescente, magistraţii au început de luni să-şi anuleze şedinţele. Protestele ar urma să culmineze joi când este prevăzută o grevă generală în toată Franţa.

Se anunţă o săptămână agitată în tribunalele franceze. Plecată din oraşul Nantes, fronda magistraţilor se extinde pe zi ce trece la toată Franţa. La originea acestei mişcări inedite, o declaraţie a lui Nicolas Sarkozy. În urma descoperirii unei crime odioase comise, se presupune, de un violator recidivist, şeful statului a cerut sancţiuni împotriva judecătorilor sau a poliţiştilor care-l aveau în urmărire pe respectivul.

Denunţând "grave neglijenţe" în momentul eliberării condiţionate a principalului suspect de acum, preşedintele Franţei şi-a urcat în cap o profesie întreagă. "Stigmatizându-i pe magistraţi, Sarkozy a dat dovadă încă odată de demagogie şi populism", regretă principalul sindicat al magistraţilor francezi.

Relaţia între Sarkozy şi judecători n-a fost niciodată excelentă cu toate - sau poate tocmai de aceea - că preşedintele Republicii este avocat de meserie. Rareori o contestaţie a fost însă atât de puternică pentru a bloca complet mersul justiţiei în ţară.

Bătălia între şeful executivului şi lumea judiciară s-a transformat într-una apolitică. Mai toţi procurorii sau liderii de stânga au estimat că "preşedintele este principalul vinovat al declanşării conflictului. A dezmembrat întregul sistem judiciar" regretă liderii stângii.

Fostul ministru francez al culturii Jack Lang spune: “sistemul nostru juridic şi poliţienesc este deja de un timp încoace bolnav. Au fost luate decizii nefericite, există o neîncredere reciprocă tot mai mare, mijloacele puse la dispoziţie sunt tot mai mici. O serie de alte evenimente similare au făcut ca

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum o ora
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

News.ro acum 40 minute
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, membru al Partidului Republican al Poporului (CHP) şi figură principală a opoziţiei turce, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de î

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 47 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 2 ore
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°