Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Tănase a cântat cu orchestra radio

Publicat in Adevarul, luni 7 februarie 2011 ·

Mihai este membru al Ansamblului Burnasul şi a reuşit să câştige premii importante la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale

Mihai iubeşte cântecul popular de mic copil, Liviu Vasilică fiind interpretul său favorit, dar şi un model în cariera pe care şi-a ales-o. „Liviu Vasilică este idolul meu. Mie îmi place să cânt de când eram la şcoală. Abia în 2005 am venit la ansamblul Burnasul pentru a mă înscrie. Am susţinut o probă, iar cei care m-au ascultat au fost încântaţi. Melodiile pe care le-am cântat au fost din repertoriul lui Liviu Vasilică", povesteşte solistul.

În toamna anului 2005 Mihai Tănase a participat şi la primul festival de muzică populară, care se numea „Liviu Vasilică" şi a reuşit să obţină trofeul festivalului. O altă reuşită a solistului a fost la festivalul „Ion Albeşteanu" de la Slobozia. „Am reuşit să obţin premiul de popularitate care a constat într-o colaborare cu orchestra radio. Mi-au selectat patru melodii, pe care le-am înregistrat apoi cu orchestra. Acestea pot fi ascultate la Radio Antena Satelor", spune Mihai Tănase.

Duce tradiţia românească în alte ţări

Un alt festival la care Mihai a reuşit să obţină un rezultat bun, a fost la „Cântece de dragoste de-a lungul Dunării", de la Brăila. „Acesta a fost un festival internaţional, unde am prezentat melodiile şi obiceiurile noastre în faţa altor ţări de pe malul Dunării. Am reuşit să obţin o menţiune", mai spune solistul.

Pe lângă reuşitele sale personale, Mihai a obţinut numeroase premii şi cu ansamblul Burnasul, din care face parte. A participat la mai multe festivaluri în afara ţării. Mihai a avut ocazia, de-a lungul să cânte pe aceeaşi scenă cu nume mari ale folclorului românesc.

Profil

Născut: 9 august 1981, Siliştea Gumeşti

Studii: Liceul Agricol „Anghel Saligni" din Roşiorii de Vede

Ocupaţie: solist vo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum o ora
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 2 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 6 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 36 minute
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 2 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 5 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 5 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 4 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

9°/16°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°