Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dedenii au jucat Învârtita şi De-a lungul la Bal

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 7 februarie 2011 ·

Lucreţia Cadar, primarul comunei Deda, s-a prezentat la Balul Însuraţilor împreună cu grupul “Ecoul Călimanilor” din Pietriş, cu perechi din comună în frunte cu preotul paroh Gabriel Fărcaş şi soţia. Dansatorii din Deda au prezentat pe scenă o suită de jocuri specifice zonei, de la “Învărtita” şi “De-a lungul” pe muzica lui Pavel Tornea originar din comuna Deda.”Pe acest mare om al culturii naţionale în 8 septembrie îl vom comemora prin intermediul unui festival “Pavel Tornea” ce va coincide cu împlinirea a 100 de ani de la naşterea marelui artist şi oboist,” a precizat primarul Lucreţia Cadar. Aflată la Balul Însuraţilor Lucreţia Cadar ne-a dezvăluit că deşi este văduvă de un an şi jumătate şi a trecut prin momente grele după pierderea soţului Leon, şi-a revenit şi ia viaţa în piept aşa cum este. “Mă bucur că Dumnezeu mi-a dat un soţ extraordinar alături de care am convieţuit 35 de ani. Acum, din păcate, am rămas singură, dar nu mă mai îngrijorează, dacă aşa a vrut Dumnezeu trebuie să merg înainte. Sunt convinsă de un lucru, copiii şi neopţeii mei mă vor ajuta să trec peste toate momentele de singurătate, iar eu voi avea grijă de consătenii mei şi de primăria pe care încerc să o conduc cât mai bine cu putinţă. Primăriţa şi-a amintit că în tinereţe a fost şi ea o dansatoare desăvârşită a Ansamblului Folcloric de la Filea în cadrul căruia a participat la festivaluri judeţene, naţionale şi internaţionale. Cu umor a declarat că deşi mai păstrează costumul popular cu care urca pe scenă, în tinereţe regretă că azi nu îl mai poate îmbrăca din cauza unor kilograme în plus, dar a promis că până anul viitor îşi va face un costum popular la comandă pentru a putea participa la Balul Însuraţilor 2012.

Lucreţia Cadar, primarul comunei Deda, s-a prezentat la Balul Însuraţilor împreună cu grupul “Ecoul Călimanilor” din Pietriş, cu perechi din comună în frunt

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 34 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum o ora
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Gândacii mişunau peste tot. Brutărie din Constanţa, închisă pentru jumătate de an

BusinessMagazin acum 30 minute
Un control al Protecţiei Consumatorilor Constanţa a dezvăluit condiţii de coşmar într-o brutărie. Gândacii se plimbau nestingheriţi prin toate spaţiile de producţie.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°