Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alianţa "Jos Băsescu"

Publicat in Romania Libera, luni 7 februarie 2011 · ·

Victor Ponta şi Crin Antonescu şi-au împărţit frăţeşte România fără să dea şi lămuriri despre cum vor aborda împreună subiecte fierbinţi precum cota unică şi diferenţele doctrinare.

Singura doctrină a Uniunii Social-Liberale (USL) pare să fie „Jos Băsescu!". Protocolul semnat de PSD şi PNL nu conţine nici o menţiune legată de impozitarea salariilor şi a profitului şi nici nu tranşează disputa impozit progresiv (măsură dorită de PSD) versus cotă unică (susţinută de PNL).

Asta în pofida faptului că între cele două formaţiuni există diferenţe de viziune clare în privinţa fiscalităţii, care ar putea deveni la un moment dat puncte vulnerabile pentru relaţia celor două formaţiuni.

Liderii PSD şi PNL susţin însă că discuţiile pe aceste teme vor fi abordate o dată cu accederea la guvernare, cu toate că şi până atunci discursul public va trebui să fie unul comun. La Cotroceni însă, proaspăta Uniune este percepută ca o relaţie din interes, al cărei obiectiv este legat strict de alegerile din 2012, a comentat consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

Baronii rămân neclintiţi

Deşi au înghiţit cu noduri căsătoria cu liberalii, baronii social-democraţi şi-au dat sâmbătă binecuvântarea pentru înfiinţarea Uniunii Social-Liberale (USL) primind în schimb garanţii că-şi vor păstra influenţa în judeţele patronate de ei. Conform protocolului redactat de echipele de negociatori ale celor două partide, PSD va avea candidaţi la şefia Consiliului Judeţean în 21 de judeţe, dintre care 15 sunt deja conduse de social-democraţi. Iaşiul, Botoşaniul, Neamţul, Timişul şi Bistriţa Năsăud, acum fiefuri ale puterii, figurează pe lista obiectivelor lui Victor Ponta la viitoarele alegeri. Cele cinci judeţe nu au fost alese întâmplător, susţin surse din PSD, sondajele de opinie arătând că partidul lui Ion Iliescu are şanse bune să-şi învingă principalul adversar - PDL.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Vasile Simionaș, o legendă a fotbalului ieșean

Mediafax acum 31 minute
„Cu adâncă durere și regret, clubul nostru anunță decesul fulgerător al fostului mare jucător și antrenor, Vasile Simionaș, o legendă a fotbalului ieșean. Vasile Simionaș a fost o personalitate remarcabilă a sportului românesc, atât pe terenul de fo

Accident produs la beție. Cât de beat era botoșăneanul de 22, care a intrat cu mașina într-o casă

Botosani News acum 57 minute
Accidentul de miercuri dimineață, într-o comună din județul Botoșani, a fost produs la beție. Șoferul care a condus mașina direct într-o casă are 22 de ani și era băut. Botoșăneanul, din comuna Dângeni, conducea autoturismul, iar într-o curbă la stâ

Turcia A fost arestat Primarul Istanbulului, principalul opozant al președintelui Erdogan. „Sute de polițiști au venit la ușa mea“

Ziua Constanta acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, considerat principalul opozant al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a fost arestat miercuri dimineața, potrivit anturajului său, în timp ce mass-media locale citează o anchetă pentru corupție drept motiv

Aurul atinge un nou record înaintea deciziei de politică monetară a Rezervei Federale

Adevarul acum 43 minute
Aurul a atins miercuri un nou record, în contextul în care tensiunile din Orientul Mijlociu şi incertitudinile comerciale au crescut atractivitatea metalului galben, iar traderii aşteaptă decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane, c

UPDATE - Călăraşi: Cinci maşini în care se aflau 14 persoane implicate într-un accident pe A2 / Cinci persoane acuză leziuni

News.ro acum o ora
Cinci maşini în care se aflau 14 persoane au fost implicate, miercuri, într-un accident pe A2 Bucureşti-Constanţa, în judeţul Călăraşi, cinci persoane acuzând leziuni. UPDATE: ISU Călăraşi anunţă că în cele cinci maşini implicate erau 14 persoane, i

Percheziţii, inclusiv în două penitenciare, la persoane care au constituit patru grupări care vindeau droguri / Minori implicaţi în operaţiuni / Pentru lărgirea reţelei de distribuţie s-au folosit ameninţări, inclusiv cu arme de foc

News.ro acum o ora
Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, 37 de percheziţii în judeţele Caraş - Severin, Timiş, Dâmboviţa şi Alba, inclusiv în două penitenciare, la persoane care au constituit patru grupări care vindeau drogur. Cele patru reţele colaborau între ele ş

Patru arși din Macedonia de Nord, transportați cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române, la un spital din Belgia

Ziua Constanta acum 11 minute
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat marți, 18 martie, de la Otopeni pentru a executa o misiune umanitară pentru transportul a patru pacienţi diagnosticaţi cu arsuri de la Skopje, Macedoni

Doliu în fotbalul românesc. A încetat din viaţă Vasile Simionaş

News.ro acum 55 minute
Clubul Politehnica Iaşi anunţă decesul fostului mare jucător şi antrenor Vasile Simionaş, considerat o legendă a fotbalului ieşean. Simionaş avea 74 de ani. “Cu adâncă durere şi regret, clubul nostru anunţă decesul fulgerător al fostului mare jucăto

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cei doi astronauţi care au rămas blocaţi timp de nouă luni pe Staţia Spaţială Internaţională au revenit pe Pământ VIDEO

HotNews acum 2 ore
Astronauţii NASA Butch Wilmore şi Suni Williams s-au întors marţi pe Pământ, într-o capsulă SpaceX care a aterizat în largul coastei Floridei, după ce au petrecut nouă luni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), relatează Reuters şi AFP, citate de

Vremea

București
acum

mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

mie.

0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°