Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitatea de la Semtest lăudată de Valeriu Tabără

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 7 februarie 2011 ·

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără a fost sâmbătă, 5 februarie, prezent la Adunarea Generală a Federaţiei Crescătorilor de Taurine din România, ţinută în zona Tofalău din Sângeorgiu de Mureş. Cu acest prilej, ministrului i-au fost prezentate de către conducerea Semtest taurii saţiunii şi i-au fost prezentate realizările şi potenţialul animalelor existente la staţiunea din Sângeorgiu de Mureş.

În cursul vizitei sale în judeţul Mureş, ministrul Agriculturii a mai vizitat o unitate de procesarea laptelui, precum şi câteva ferme zootehnice din judeţ. În cadrul conferinţei de presă care a precedat Adunarea Generală a Federaţiei, Valeriu Tabăr a făcut o radiografie a sectorului zootehnic românesc, problemele şi perspectivele de dezvoltare ale acestuia. „Consider un eveniment deosebit această întâlnire în ce priveşte sectorul taurinelor, în special vacile de lapte. Noutatea la nivel european este preocuparea de a putea să relaţionezi mai bine diversele verigi ale lanţurilor de produse, începând de la producătorul de lapte brut, procesator, distribuitor şi consumator. Ceea ce este extrem de important este faptul că România trebuie să-şi asigure în principal consumul de produse lactate din producţie proprie. Este inadmisibil cum în ultimii ani s-a ajuns ca România să importe inclusiv lapte sau produse lactate, ca materie primă, nu întotdeauna de cea mai bună calitate”, a precizat Valeriu Tabără.

Sprijin pentru fermele mici

În continuare, Valeriu Tabără a punctat priorităţile ministerului pe care-l conduce în ce priveşte sprijinirea sectorului zootehnic, atât în ce priveşte sectorul laptelui şi cel al cărnii, precum şi al fermelor zootehnice mici. „După preluarea conducerii ministerului, pe fiecare măsură, stabilim priorităţi şi dăm punctaje în aşa fel încât aceste priorităţi să poată să fie evidenţiate prin proiectele care vor fi câştigate. Sect

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 52 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°