O gorjeancă vrea să îi prezinte procurorului Iacob dosarul băiatului ei. Vizita pe care procurorul Marius Iacob o va face mâine la Târgu-Jiu pentru definitivarea anchetei în cazul Ţundrea este aşteptată cu nerăbdare de o mamă disperată.
Echipa coordonată de Marius Iacob, procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme, va ajunge mâine la Târgu-Jiu pentru noi audieri în cazul Ţundrea. „Vom reveni marţi în judeţul Gorj. Mai facem câteva audieri şi finalizăm ancheta“, a declarat Marius Iacob.
Sosirea echipei din Capitală este aşteptată cu nerăbdare de Nicoliţa Jianu (68 de ani), care susţine că şi fiul său este una dintre victimele fostului procuror Ion Diaconescu, acelaşi care l-a băgat pe nedrept în puşcărie pe Marcel Ţundrea. Femeia spune că fiul său a fost acuzat pe nedrept că a tâlhărit şi ucis o bătrână.
„Ţundrea“ de Târgu-Jiu se află în arest
„Vreau să vorbesc mâine cu domnul procuror Marius Iacob. Este al doilea caz Ţundrea, aş putea spune, de care s-a ocupat tot procurorul Ion Diaconescu. Este vorba de o crimă comisă la 28 iunie 2002 de o persoană care a declarat în scris că procurorul Ion Diaconescu l-a obligat să susţină că fiul meu este autorul. Tot ce a făcut Gheorghe Tudor, copilul meu, a fost să dea datele de pe buletin la o casă de schimb valutar pentru acest bărbat, Petre Marin, care a şi recunoscut că el a comis crima. Domnul Diaconescu avea necaz pe fiul meu, întrucât nu s-a dus ca martor să bage în puşcărie un ţigan“, mărturiseşte femeia.
GHEORGHE TUDOR SUSŢINE CĂ ARE DOVEZI CĂ ESTE NEVINOVAT
Acesta deţine declaraţia lui Petre Marin, bărbatul care a recunoscut fapta
În 2005, Gheorghe Tudor a fost eliberat printr-o decizie a Curţii de Apel Craiova, care l-a găsit nevinovat. Procesul a continuat la Înalta Cur