Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtul unor cabluri a îngreunat traficul feroviar. Mai multe curse au fost anulate de CFR

Publicat in Antena 3, luni 7 februarie 2011 ·

Trenurile care sosesc sau pleacă din Bucureşti spre Constanţa şi Galaţi au înregistrat întârzieri de 60, chiar 80 de minute pentru că mai multe cabluri de la instalaţia de semnalizare pe ruta feroviară Bucureşti Nord-Pajura au fost furate în noaptea de duminică spre luni.

Echipele de intervenție au montat alte cabluri şi circulaţia va reveni la normal. Potrivit corespondentului Antena 3, au fost furate opt cabluri de la instalațiile de semnalizare, însumând 20 de metri de cablu în total. Trenurile cu direcția Constanța și Galați au avut întârzieri de până la 60 de minute.

De asemenea, întârzieri de 30-40 de minute au înregistrat şi celelalte garnituri, pentru că a fost afectată şi activitatea în Grupa Tehnică Griviţa şi la Depoul Bucureşti Călători, unde se pregătesc şi formează garniturile şi locomotivele pentru Gara de Nord.

"CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest incident şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop reluarea circulaţiei feroviare în condiţii normale de trafic. De asemenea, le recomandăm ca înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR, la numărul de telefon 021/9521 (trafic intern), la numărul 021.319.0358 (Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti)", se arată într-un comunicat al CFR Călători.

Din cauza întârzierilor semnificative până la ora 11.00, următoarele trenuri de călători au fost anulate:

Acceleratul 1799 Piteşti - Curtea de Argeş;

Acceleratul 1792 Curtea de Argeş - Goleşti;

Acceleratul 1791 Bucureşti Nord - Piteşti;

Acceleratul 1886 Târgovişte - Titu;

Acceleratul 1883 Titu - Târgovişte;

Acceleratul 1794 Titu - Bucureşti Nord;

Rapidul 686 Constanţa - Bucureşti Nord

Trenu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 12 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 30 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°