Restanţele persoanelor fizice şi juridice cu cel puţin un credit de peste 20.000 de lei s-au dublat pe anul trecut, la 15 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a întârzierilor erau de peste 90 de zile la finele lunii decembrie, mai mult decât dublu faţă de perioada similară din 2009, potrivit BNR.
Restanţele cu termen de întârziere de peste 90 de zile totalizau de 12,3 miliarde de lei şi reprezentau 81% din totalul întârzierilor la plată, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare (CRB) prezentate de BNR.
Astfel, atât valoarea, cât şi ponderea acestora au crescut faţă de luna decembrie 2009, când totalizau 5,38 miliarde de lei şi reprezentau 68% din totalul întârzierilor la plată de la acea dată.
Creşterea restanţelor a ridicat ponderea acestora în totalul sumelor datorate la 6,34%, aproape de două ori peste nivelul raportat la sfârşitul anului 2009, de 3,46%.
Concomitent cu creşterea restanţelor, numărul debitorilor care au restanţe a crescut cu circa 8% pe parcursul anului trecut, la 218.400, în condiţiile în care numărul total de persoane fizice şi juridice cu cel puţin un credit s-a redus cu 3%, la 957.206.

Creşter