Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a ales praful de cel mai important brand al Reşiţei: tripla câștigătoare a Cupei Challenge

Publicat in Adevarul, luni 7 februarie 2011 ·

Echipa masculină de handbal UCM Reşiţa şi-a pierdut astăzi toate vedetele. Neplătiţi de aproape patru luni, jucătorii au cerut Federaţiei Române de Handbal să fie declaraţi liberi de contract pentru a putea semna cu alte echipe.

Aproape toţi handbaliştii triplei câştigătoare a trofeului european Challenge Cup şi-au făcut bagajele şi părăsesc Reşiţa după ce au aşteptat în zadar o soluţie de rezolvare a gravelor probleme financiare apărute odată cu arestările lui Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda în dosarul de corupţie instrumentat de DNA.

Neplătiţi de aproape patru luni, toţi jucătorii au înaintat memorii Federaţiei Române de Handbal pentru a deveni liberi de contract şi a putea pleca fără niciun fel de pretenţii din partea clubului la alte echipe. Primele memorii au fost deja soluţionate, iar alţi jucători vor fi declaraţi oficial liberi de sarcini în zilele următoare.

La antrenamentul din această dimineaţă, jucătorii care erau cotaţi cu prima şansă la câştigarea campionatului în Liga Naţională şi care, în 19 şi 20 februarie, ar trebui să joace în optimile de finală ale Cupei Cupelor, cu ucrainenii de la Budyvelnik, s-au prezentat mai mult pentru a-şi strânge lucrurile din vestiar şi a-şi lua la revedere unii de la alţii şi de la staff-ul tehnic. Soluţiile despre care vorbea directorul executiv al clubului, Ion Zamfirescu, şi cele pe care le-a căutat Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, s-au lăsat în zadar aşteptate, iar acum nimeni nu poate garanta că UCM Reşiţa va mai exista pe harta handbalului românesc şi european.

„Nu mai puteam sta neplătiţi. E păcat. Voi juca la Baia Mare începând de sâmbătă”, a declarat internaţionalul Ionuţ Irimuş înainte de pleca spre casă. „Este păcat. Am bagajele făcute, astăzi îmi iau la revedere de la colegi şi mâine dimineaţă plec la Bucureşti”, a spus un alt jucător de naţiona

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 34 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 12 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°