Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SF- uri de Liga 1: cel mai vechi jucător din lotul Stelei nu a apucat să debuteze!

Publicat in Pro Sport, luni 7 februarie 2011 ·

Pentru suporterii de fotbal din România, Cezar Lungu este unnume destul de familiar. Din păcate, nu acelaşi lucru se poatespune despre calităţile lui sau despre punctele lui slabe. Astapentru că portarul este un adevărat paradox: deşi e din 2002 laSteaua, încă nu a apucat să debuteze într-un meci oficial pentruechipa din Ghencea!

A sosit în Ghencea la 14 ani, de la Târgovişte. Acum, în 2011,nouă sezoane mai târziu, încă aşteaptă să joace pentru primaechipă. Culmea, semne de nerăbdare nu prea dă… Cel puţin la niveldeclarativ : "Sunt la vârsta la care vreau să apăr, să dovedescceea ce pot. Normal că este greu, dar mă pregătesc cât pot de bineşi aştept să vină momentul potrivit să joc şi eu".

Stelistul discută apoi despre schimbările de la echipă dinperioada care a trecut de la venirea sa. Şi dă un exempluconcludent: "Când am venit la Steaua, titular la echipă era EugenNae. Eram copil atunci, dar m-am înţeles bine cu el. Acum eantrenorul meu aici". O listă impresionantă care cuprinde nume caPiţurcă, Olăroiu, Protasov şi Ilie Dumitrescu. Plus omul care i-arămas la inimă lui Lungu, poate şi pentru trecutul său de mareportar, italianul Zenga. "Am învăţat multe de la el. Îmi explica oparte din execuţiile lui, dar şi din secretele şcolii italiene. Unantrenor excelent".

Avea idoldinamovist: pe Lobonţ

Cezar Lungu explică care au fost modelele sale în carieră. "Numai sunt la vârsta la care să am idoli, m-am maturizat. Dar întrecut îmi plăcea de Lobonţ", a admis elevul lui Lăcătuş, care l-atrecut pe listă şi pe Iker Casillas, căpitanul Spaniei şi al luiReal.

În ceea ce priveşte viitorul, Lungu este optimist. "Suntem pedrumul cel bun, se vede asta la antrenamente şi la amicale, sper săputem câştiga campionatul", a conchis Cezar Lungu, portarul care seechipează în vestiarul din Ghencea din 2002. Şi încă îşi maiaşteaptă cuminte rândul!

"Tudo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 2 ore
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum o ora
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum o ora
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°