Ancheta asupra accidentului de mină de la Uricani se va întinde de la o lună, "undeva la 60 de zile" - vorba lui Ion Ariton - suficient timp ca morţii de acolo să rămână doar dureri în sufletele celor apropiaţi şi să împietrească într-un rând din cronica dezastrelor din Vale.

Un deja nemuritor în viaţă, ministrul Botiş, se resemna cunoscător ("fiu de miner", după cum declara) cum că accidente vor mai fi cât există minerit. Mai-marii locali au oblojit jalea familiilor cu câte 3000 de lei şi mai-marii Companiei Huilei le vor da de lucru văduvelor. Rost de muncă în altă parte nu a fost şi nici nu se întrezăreşte. Poate în vecini, la telegondola de la Vulcan.

Privită din afară, Valea Jiului este un teritoriu unde se supravieţuieşte abulic. Până acum, acolo s-au topit câteva miliarde bune de dolari, cuvântul magic la deschiderea robinetului de bani fiind "restructurare". Restructurarea mineritului era un fetiş mai dihai ca reforma de dragul reformei. Toate guvernele s-au opintit, mai cu inimă şi bună-intenţie, mai cu jumătate de gură, îmboldite din afară, să-i facă lifting şi rezultatul a fost convertirea cenuşiului monoindustrial într-o veşnică gaură neagră. Şi un şir parcă nesfârşit de amânare a scandeţelor. Schimbarea a mers şontâc-şontâc şi pentru că interesul politic era enorm. Între ortaci şi presiunea cu succes garantat era un mare semn egal, căci liderii lor îi amestecaseră în politica înaltă. "Ortac" şi "mineriadă" erau locuri comune în reglările de putere neortodoxe.

Şi azi, după ce furtunoasa "perioadă" Cozma a rămas doar prilej de vorbă şi meditaţie ceţoasă deasupra paharelor la ieşirea din şut, liderii lor ameninţă, dintr-o obişnuinţă uitată, cu explozii sociale şi mineriade. "Este o problemă foarte urgentă, Valea Jiului poate exploda în câteva zile din cauza imposibilităţii plăţii salariilor, nu vreau să mă gândesc ce vor face 8.700 de oa