Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costuri suplimentare de 46 de milioane de euro pentru autostrăzile din 2010

Publicat in Antena 3, luni 7 februarie 2011 ·

Compania Naţională de Drumuri a preferat să construiască cele mai dificile centuri cu banii de la buget, iar fondurile obţinute prin programe europene nu afăcut altceva decât să genereze costuri suplimentare. Reprezentanţii companiei au greşit calculele, iar constructorii au speculat erorile. S-a ajuns la costuri suplimentare de 46 de milioane de euro.

Aproape pentru fiecare şosea de centură inaugurată cu fast, Compania de drumuri a fost nevoită să achite penalizări şi despăgubiri. Astaldi a primit în plus 29 de milioane de euro pentru centura piteştiului, iar pentru şoseaua care ocoleşte Craiova alte 6 milioane de euro. Nici centura cu regim de autostradă de la Sibiu nu a fost făcută fără despăgubiri. 11 milioane de euro a primit constructorul în plus, graţie calculelor greşite ale beneficiarului.

Şi frânturile din Centura Capitalei au fost realizate cu bani de la buget şi au costat cu mult mai mult decât estimările. Numai pentru Bucureşti Nord, cei 20 de kilometri au costat 400 de milioane de lei. Centura Clujului nu este încă gata, deşi în 2006 compania plătea pentru consultanţă aproape 200.000 de euro. Doi ani mai târziu, în 2008, refacerea stu­diului de fezabilitate a costat alte 50.000 de euro.

Centura Piteştiului -13 km - 427 milioane de lei

Centura Timişoara - 12 km - 70 milioane de lei

Centura Craiova - 14 km - 60 milioane de lei

Centura Sibiu - 17 km - 60 milioane de euro

Centura Lugoj - 9 km - 24 miliaone de euro

Centura Ploieşti Vest - 12 km - 130 milioane de euro;

Compania Naţională de Drumuri a preferat să construiască cele mai dificile centuri cu banii de la buget, iar fondurile obţinute prin programe europene nu afăcut altceva decât să genereze costuri suplimentare. Reprezentanţii companiei au greşit calculele, iar constructorii au speculat erorile. S-a ajuns la costuri suplimen

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Condiţii meteorologice nefavorabile în Insulele Canare, până vineri

News.ro acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Insulele Canare asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiţii meteorologice nefavorabile,

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 56 minute
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 2 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 43 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

1°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°