Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că există premise parlamentare ca, până la 25 martie 2011, preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat din funcţie.
Liderul conservator a afirmat că, în Senat, Opoziţia mai are nevoie de un un singur vot şi că sunt senatori din actualul arc guvernamental care nu mai acceptă "să fie responsabili pentru dezastrele cuplului Băsescu-Boc".
"Când un partid riscă să dispară de pe scena politică, se impun modificări de substanţă. (...) În mod natural, urmează schimbarea actualei guvernări. Am anunţat deja că, după constituirea Alianţei PSD-PNL-PC, obiectivul următor este schimbarea majorităţii. În Senat, Opoziţia mai are nevoie de un un singur vot. Sunt senatori din actualul arc guvernamental care nu mai acceptă să fie responsabili pentru dezastrele cuplului Băsescu-Boc. Din momentul în care vom avea majoritatea în Parlament, vă garantez că Guvernul Boc şi preşedintele Băsescu vor răspunde în faţa românilor. Sunt premise parlamentare ca, până la 25 martie, Traian Băsescu să fie suspendat", spune Voiculescu.
Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, vicepreşedinte al Senatului, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că există premise parlamentare ca, până la 25 martie 2011, preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat din funcţie.
Liderul conservator a afirmat că, în Senat, Opoziţia mai are nevoie de un un singur vot şi că sunt senatori din actualul arc guvernamental care nu mai acceptă "să fie responsabili pentru dezastrele cuplului Băsescu-Boc".
"Când un partid riscă să dispară de pe scena politică, se impun modificări de substanţă. (...) În mod natural, urmează schimbarea actualei guvernări. Am anunţat deja că, după constituirea Alianţei PSD-PNL-PC, obiectivul următor este