În Uniunea Europeană, se lucrează foarte activ pentru găsirea unui compromis pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a declarat ministrul german al internelor, Thomas de Maziere, pentru postul naţional de televiziune al Bulgariei, relatează Moldpres.
La sfârşitul anului 2010, Maziere şi omologul său francez, Brice Hortefeux, şi-au exprimat dezacordul faţă de aderarea celor două ţări la spaţiul european fără frontiere, condiţionând-o de anumite criterii politice. Thomas de Maziere şi-a reconfirmat poziţia că este prea devreme ca cele două ţări să adere la Schengen, dar s-a grăbit să precizeze că acest lucru nu este exclus. “Preşedinţia ungară depune multe eforturi pentru a obţine un rezultat. Am discutat şi cu omologul meu polonez a cărui ţară va prelua preşedinţia UE la vară. Cu toţii lucrăm pentru găsirea unui compromis. Aşteptăm însă şi rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, a spus oficialul. El a refuzat să precizeze vreo dată pentru aderarea celor două ţări la Schengen pe motiv că aceasta ar fi o piedică pentru obţinerea unui rezultat bun. În Uniunea Europeană, se lucrează foarte activ pentru găsirea unui compromis pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a declarat ministrul german al internelor, Thomas de Maziere, pentru postul naţional de televiziune al Bulgariei, relatează Moldpres.
La sfârşitul anului 2010, Maziere şi omologul său francez, Brice Hortefeux, şi-au exprimat dezacordul faţă de aderarea celor două ţări la spaţiul european fără frontiere, condiţionând-o de anumite criterii politice. Thomas de Maziere şi-a reconfirmat poziţia că este prea devreme ca cele două ţări să adere la Schengen, dar s-a grăbit să precizeze că acest lucru nu este exclus. “Preşedinţia ungară depune multe eforturi pentru a obţine un rezultat. Am discutat şi cu omologul meu polonez a cărui ţară va prelua p