Măsurile Guvernului privind convertibilitatea leului, adoptate la începutul anului 1991, au creat panică printre români. Se aştepta o prăbuşire a monedei naţionale, atâta vreme cât cursul oficial era de 35 lei pentru un dolar, iar pe piaţa neagră moneda americană se tranzacţiona la peste 150 de lei.
Pentru a calma spiritele, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a convocat o conferinţă de presă în care a prezentat mass-media etapele ce vor fi parcurse în procesul de convertibilitate. Încă de la început, Isărescu a ţinut să precizeze că leul va deveni convertibil nu prin devalorizare, ci prin deschiderea pieţei valutare la Bucureşti. Astfel, băncile comerciale urmau să primească împuternicirea de a cota liber leul. Prin această măsură, exportatorii puteau să-şi retragă toate ve-niturile acumulate din tranzacţiile comerciale, şi nu doar 50%, aşa cum permitea legea în acel moment. Agenţii economici aveau deci posibilitatea fie să folosească valuta pentru importuri, fie s-o tranzacţioneze pe piaţa liberă la preţul real, estimat de Mugur Isărescu undeva la 150 de lei pentru un dolar american, şi nu la cursul oficial.
Banca centrală urma să aibă un rol de mediator în acest proces economic, aşteptând ca piaţa valutară să se regleze singură. Era de aşteptat ca în primele luni leul să se prăbuşească în raport cu valuta, însă în timp cotaţia urma să se stabilizeze, conform regulilor pieţei libere. În momentul stabilizării, Banca Naţională preconiza să unifice cursul oficial al leului cu cel de pe piaţa liberă. Pentru a accelera acest proces specific economiei capitaliste, Mugur Isărescu a anunţat că BNR-ul avea în plan să lărgească aria de acţiune a băncilor autorizate să execute operaţiuni de schimb valutar.
Miza operaţiunii de liberalizare a pieţei valutare era de-dolarizarea economiei româneşti, susţinea Isărescu. Pe fo
