Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Previziuni pesimiste de la BNR

Publicat in rfi, luni 7 februarie 2011 ·

Banca Naţională a României a majorat prognoza de inflaţie pentru acest an. Indicatorul a crescut de la 3,4% la 3,6%. BNR estimează pentru sfârşitul anului viitor o rată anuală de 3,2%.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a explicat evoluţia inflaţiei, într-o conferinţă de presă, luni, 7 februarie. "Curba dezinflaţiei are o caracteristică evidentă, formată din două reduceri masive. Prima va fi în acest trimestru, cu precădere în luna ianuarie. În următoarele zile se va observa acest lucru, când INS va publica datele, probabil că inflaţia anuală va scădea sub 7%. Urmează câteva luni de cvasi-stagnare, deoarece în anul precedent, inflaţia până în vară a fost relativ scăzută şi apoi o reducere mult mai importantă în trimestrul al treilea, în timpul lunilor de vară, cu intrarea inflaţiei anuale în intervalul de variaţie şi menţinerea în acest interval întreg anul", spune Mugur Isărescu.

Inflaţia din ultimul trimestru al anului trecut a evoluat conform aşteptărilor, precizează guvernatorul Băncii Naţionale. "În trimestrul patru am avut în continuare efecte de runda întâi, care s-au concretizat în principal în preţul energiei termice, care are o pondere importantă în coşul de consum. Am mai observat o creştere destul de alertă a preţurilor la unele produse alimentare şi majorarea preţurilor la carburanţi, pe fondul creşterii semnificative a cotaţiilor internaţionale şi a întăririi cursului dolarului faţă de euro şi ca urmare şi faţă de moneda naţională", declară Mugur Isărescu.

Ţinta de inflaţie pentru acest an este de 3%, plus / minus un punct procentual.

Potrivit INS, rata inflaţiei s-a plasat la 7,96% anul trecut, iar avansul a fost aproape dublu faţă de nivelul din 2009, mai ales din cauza majorării TVA şi a scumpirilor la anumite alimente, combustibili, tutun şi servicii. BNR a ratat astfel pentru al patrulea an consecutiv ţinta de inflaţie.

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 55 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 22 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 17 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 35 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 24 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°