Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Stejarilor” nu le-a lipsit experienţa, ci concentrarea la Lisabona

Publicat in Adevarul, luni 7 februarie 2011 ·

Ideea că echipa de rugby a României a fost lipsită de experienţă la Lisabona, în meciul pierdut (17-24) cu Portugalia, este total falsă. Unsprezece jucători au evoluat la Cupa Mondială, în timp ce doar Popîrlan şi-a făcut acum debutul. Cu excepţia lui Cazan, ceilalţi autohtoni au participat constant la Challenge Cup, competiţie în care au înfruntat echipe din Anglia şi Franţa.

Chiar dacă a fost lipsită de numeroşi titulari, naţionala nu s-a prezentat la meciul de debut în Cupa Europeană a Naţiunilor cu rugbyşti diletanţi. Din contră, chiar şi cei care evoluează la echipe din ţară au disputat destule meciuri în Challenge Cup, contra echipelor din Franţa, Anglia şi Italia - Stade Francais, de pildă, este ca tradiţie şi ca valoare a jucătorilor cu mult peste echipa Portugaliei.

Lusitanii nu au avut un plus nici măcar la capitolul jucători care evoluează în străinătate, atât ei, cât şi noi prezentând câte şase jucători care activează la cluburi franceze.

Este adevărat, dacă adunăm selecţiile la naţională ale celor 22 de jucători aliniaţi de Portugalia şi România ajungem la următorul rezultat: 538 la 522. Problema este însă că ”stejarii” au evoluat mai bine în ultima parte a meciului, atunci când pe teren s-au aflat jucătorii mai puţin experimentaţi... Mai mult decât atât, Ionel Cazan a marcat un eseu spectaculos - a ”croşetat” apărarea adversă -, iar reuşita aceasta s-a produs la a doua sa apariţie într-un meci al ”stejarilor”.

Legat de axul central al echipei noastre (2-8-9-10-15), singurul post descoperit a fost cel de taloner, Marius Tincu şi Andrei Rădoi neputând evolua. Cu toate că a fost socotit un mare talent, Cătălin Beca nu a reuşit să profite nici acum de şansa pe care a avut-o, el fiind nesigur inclusiv în momentele fixe ale jocului, mai ales la repunerile din margine.

Greşeli în perioadele-cheie ale meciulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 40 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°