Unii elevi care provin din medii defavorizate reuşesc să-şi găsească speranţele prin balet. Din august, Adela Vrînceanu, voluntară a Asociaţiei Ovidiu Rom le predă arta baletului câtorva copii de la Şcoala nr. 147 din Bucureşti.

În fiecare vineri, în jurul orei prânzului, aproximativ 20 de copii, elevi ai unei şcoli situate într-unul din cele mai rău famate cartiere ale capitalei - Ferentari-Sălaj, îşi pregătesc costumele de balet. Au şi dresuri şi poante albe, primite cadou de la domnişoara Adela. Dacă-i întrebi ce le place cel mai mult la cursurile de balet îţi spun în cor: Adela!

Gabriela are 10 ani şi este printre cele mai graţioase fete din grup. Recunoaşte că vrea de mică să devină balerină. „Îm place să fac de toate: fandare, piruetă şi plecăciune. La început a fost mai greu, dar acum am învăţat". Adela o laudă fiindcă execută comenzile numai pe vârfuri, ceea ce înseamnă că este deja „în avans cu vreo două săptămâni. Toţi îmi sunt dragi, foarte simpatici. Sunt fete, care prin exerciţiu, chiar pot face ceva, se străduiesc. Unii dintre ei repetă şi acasă", spune Adela.

Balet pentru speranţă

Profesoara i-a cunoscut pe voluntarii Asociaţiei Ovidiu Rom în 2008 şi de atunci s-a alăturat campaniilor de strângere de fonduri. Apoi i-a cunoscut pe copii, de care s-a îndrăgostit. „Am vrut să cunosc copiii, să mă simt mai aproape de ei".

Tânăra, care a făcut balet timp de nouă ani, crede că baletul îi ajută să viseze, să-şi dorească mai mult. Aşa s-a născut ora de balet de vineri.

„Îmi plac copiii şi îmi place să lucrez cu ei. Eu am mers prima oară la dictare, iar acolo mi-am dat seama că ei nu prea visează, la dictare trebuie doar să scrie. Am vrut să fac altceva care să le dea o altă stare. E foarte important să spere, pentru că dacă nu li se lărgeşte universul, nu au un grad de comparaţie, nu au la ce să aspire.

Mă interes