De o bună bucată de vreme se vehiculează intens problema reformării statului și promovarea unor legi care să creeze un stat flexibil și dinamic, mai „suplu“, cel puțin la nivelul cheltuielilor sociale, deși acestea sunt aproximativ la jumătatea – procentual vorbind – celor din restul țărilor europene.
Cred că înțelesul cuvântului „reformă“ are câteva scăpări în mintea guvernanților, pentru că din tot ce a fost propus ca nou model, fie că este vorba de legea pensiilor, de salarizarea unitară, legea educației și altele, toate au fost făcute la repezeală, încropite și par mai degrabă rezultatul unei reuniuni în grup restrâns la un restaurant și nicidecum ca opera unor persoane profesioniste, conștiente că munca lor afectează milioane de oameni. Competența, ca atribut personal al unor oameni cu funcții, pare a fi tot mai rară în ce privește comportamentul profesional. În cercurile în care lucrez, disperarea managerilor profesioniști, a oamenilor de afaceri sau chiar și a celor cu o profesie onorabilă de medic, avocat, judecător, manager, profesor devine din ce în ce mai mare. Devine evident că resursele de competență ale puterii s-au subțiat extrem de tare și, mai rău decât atât, nici nu au reușit să atragă noi competențe alături de putere. Și cum „spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești“, este limpede că dacă la nivel de ministru nu ești în stare să găsești decât pe unul care a terminat liceul la 24 de ani și a făcut apoi trei facultăți „simultan“, la „mare distanță“, la o universitate de care nimeni nu a auzit..., nu avem la ce ne aștepta de la adjuncții unui astfel de ministru. Faptul că niște mascați au greșit adresa unde să spargă ușa, pare o glumă nevinovată. La fel în cazul promovării legii educației, lege care, după mine, conține și modificări în bine și nu numai în rău, acestea nu au fost mai deloc promovate și nici atât discutate cu s
