Cel mai mare spital din Vestul ţării, în care sunt trataţi pacienţi din patru judeţe, încă mai are de lucru la capitolul modernizare. Un cadru medical de aici a reclamat că o masă de operaţie este proptită cu o bucată de lemn pentru stabilitate. Fotoreporterul „Adevărul de Seară” a găsit lemnul de sub masa de operaţie.
Un scandal de amploare mocneşte la Spitalul Judeţean Timişoara, unde un cadru medical a reclamat că se operează în condiţii precare, una dintre mesele de operaţie fiind sprijinită cu un lemn, ca să reziste când este urcat pacientul pe ea. Şeful Blocului Operator, profesor doctor, Lazăr Fulger, susţine că s-au făcut modernizări care au necesitat mulţi bani, mai sunt săli vechi, dar funcţionale şi în niciun caz masa de operaţie nu este proptită cu lemn. Fotoreporterul „Adevărul de Seară” a găsit însă lemnul de sub masa de operaţie.
Spitalul cu bune şi rele
Potrivit medicului Lazăr Fulger în ultimii ani s-au tot făcut eforturi pentru a se moderniza spitalul, dar a fost imposibil ca toate sălile de operaţii şi saloanele să intre în şantier în acelaşi timp, pe de o parte din cauza banilor, iar pe de altă parte din cauza funcţionalităţii. Spre exemplu, mai multe săli de operaţii au fost modernizate cu bani din diferite surse, iar spitalul are chiar o sală de 500.000 de euro, dotată cu tehnică de ultimp generaţie care permite contactul cu orice locaţie din lume (foto). Sunt însă şi săli vechi, cu mese de peste 30 de ani. „Există mese care au 40 de ani vechime, sunt de acord, dar sunt funcţionale, operăm pe ele şi avem proiecte să le schimbăm în cel mai scurt timp posibil”, a spus Lazăr Fulger.
Acesta susţine că a generaliza şi a spune că toate mesele de operaţie sunt vechi şi nefuncţionale nu este conform cu realitatea. Potrivit medicului, din cele 20 de săli din clădirea Spitalului Judeţean, două dintre mesele de op