Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNPR merge singură în alegerile din 2012

Publicat in rfi, marți 8 februarie 2011 ·

Uniunea Naţională pentru Progresul României va merge singură la alegerile din 2012. O spune la RFI preşedintele UNPR, Marian Sârbu. El precizează totuşi că e posibil ca UNPR şi PDL să aibă candidaţi comuni la alegerile locale sau chiar parlamentare.

Marian Sârbu nu ia în calcul o alianţă cu Partidul Democrat Liberal, după modelul celei dintre PSD şi PNL. "În acest moment, nu luăm în calcul aşa ceva (o alianţă pre-electorală sau post-electorală cu PDL - n.r.). Din punctul nostru de vedere, vom face astfel de alianţe sau ele sunt posibile la nivel local, pentru candidaţii comuni la alegerile locale sau pentru susţinerea unor candidaţi comuni probabil şi la alegerile generale, în anumite colegii, dar în principiu, vom candida singuri, vom merge singuri în alegerile din 2012", declară deputatul.

Liderul Uniunii Naţionale pentru Progresul României susţine că UNPR a devenit singura formaţiune de centru-stânga, după realizarea alianţei dintre PSD şi PNL : "În acest moment am devenit singurul partid de centru-stânga de pe eşichierul politic, cu un program mult mai clar decât al celor care s-au declarat până acum de centru-stânga. Această alianţă a Opoziţiei e în mod cert în favoarea PNL".

Marian Sârbu crede că Uniunea Social Liberală, înfiinţată sâmbătă, 5 februarie îndepărtează Partidul Social Democrat de zona de stânga. "Alianţa nu aduce absolut nimic nou, decât o îndepărtare a PSD de zona de stânga. PNL iese în câştig, vor avea mult mai mulţi candidaţi decât şi-ar fi imaginat în condiţiile în care ar fi candidat singuri", conchide preşedintele UNPR. Marian Sârbu, intervievat de Cosmin Ruscior

Uniunea Naţională pentru Progresul României va merge singură la alegerile din 2012. O spune la RFI preşedintele UNPR, Marian Sârbu. El precizează totuşi că e posibil ca UNPR şi PDL să aibă candidaţi comuni la alegerile locale sau chiar parlamentare. @N_P

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 54 minute
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Xi Jinping: China și Rusia trebuie să își întărească sprijinul reciproc

Mediafax acum 21 minute
Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Beijing, că relația dintre China și Rusia trebuie să devină și mai solidă. Declarațiile au fost preluate de presa oficială chineză, po

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Zeci de profesori au luat NOTA 10 la Definitivat. Peste 600 au primit note sub 5

Gandul acum 16 minute
40 de cadre didactice au obținut nota 10 la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ. În schimb, 600 au primit note sub 5. Conform acestor rezultate, rata de promovare a fost de 65,36%. Conform datelor statistice puse la dispoziție de

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 34 minute
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 23 minute
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Drone, testare si dialog deschis: MedLife transformă din nou festivalurile în spații pentru sănătate sexuală și educație reală

HotNews acum o ora
Pentru al doilea an consecutiv, MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, susține prevenția și sănătatea sexuală în rândul tinerilor prin testare gratuită în cadrul festivalurilor Electric Castle și Summer Well. Sub mesajul „

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°