Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interesul pentru SIF5 a dublat volumul de contracte

Publicat in Bursa, miercuri 9 februarie 2011 ·

Cea de-a doua şedinţă a săptămânii a coincis cu revenirea apetitului pentru speculaţii, astfel că volumul transferurilor a crescut semnificativ faţă de ziua de luni. La ora 17.30, numărul contractelor încheiate era de aproape 5000, de peste două ori mai mult comparativ cu prima sesiune a săptămânii. Valoarea tranzacţiilor se situa, la aceeaşi oră, la 14,5 milioane lei.

"Motorul" creşterii volumului a fost derivatul pe acţiunile SIF5, acest fapt datorându-se amplificării ritmului de tranzacţionare pe fondul extinderii culoarelor de preţ dintre cotaţiile minime şi maxime, îndeosebi pe scadenţa martie. Speculatorii pe cumpărare au avut parte de o şedinţă favorabilă, preţul DESIF5 corelându-se cu direcţia urmată de acţiunea SIF5 pe piaţa suport. Tendinţa pozitivă s-a observat încă de la deschidere, maximul pe scadenţa martie fiind atins în jurul orei prânzului, moment după care creşterile s-au mai temperat, La ora 17.30, cotaţiile DESIF5 creşteau pe toate scadenţele. Pentru scadenţa martie se observa un pus de 0,93% în timp ce pe iunie creşterea era de 1,58%. Pentru septembrie DESIF5 se apreciau cu 2,58 % iar pentru decembrie cu 1,60 %. Numărul total al contractelor DESIF5 era, la ora menţionată, de peste 4000, derivatul în discuţie menţinându-se cel mai lichid de pe piaţă, schimburile totalizând 4,05 milioane de acţiuni SIF5. (un contract futures DESIF5 este egal cu 1000 de acţiuni). A doua şedinţă a săptămânii a adus ceva mai multă activitate şi pe derivatele pe acţiunile Fondul Proprietatea în condiţiile evoluţiei pe plus a cotaţiilor. Participanţii au estimat o evoluţie pozitivă a preţului pe scadenţa martie, cotaţia situându-se la 0,645 lei/acţiune, în creştere cu 0,8%.

DECEBAL N. TODARIŢĂ Cea de-a doua şedinţă a săptămânii a coincis cu revenirea apetitului pentru speculaţii, astfel că volumul transferurilor a crescut semnificativ faţă de ziua de luni.

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 / Avem confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nonrambursabilă

News.ro acum 33 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, marţi, că aproximativ 6,3 miliarde de euro proiecte din PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, dar că au confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 51 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 3 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Summit european dedicat orașelor din UE și din țările candidate, la Timişoara

Timpolis acum o ora
Primăria Municipiului Timișoara organizează, în această toamnă, Timișoara Cities Summit, un eveniment internațional dedicat extinderii Uniunii Europene și colaborării dintre orașele din UE și cele din țările candidate. Președintele României, Nicușor

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°