Cel ce aruncă bomba sau declanşează mecanismul sofisticat de detonare este, în această lectură colorată mitologic, Prometeul dăruind, revoluţionar, libertatea propriei comunităţi. Întemeiată pe un decupaj maniheist, recurgând la o logică a demonizării şi diabolizării inamicului, mişcarea teroristă este esenţialmente modernă în măsura în care trimite, inevitabil, la o manieră intelectuală şi rafinată de definire a comunităţii de cetăţeni şi a poziţiei pe care aceasta o deţine în cadrul statului sau societăţii internaţionale. Cu mijloacele brutalităţii, terorismul duce radicalismul adamic la ultimele consecinţe. Purificarea prin teroare este primul pas în naraţiunea refondării cetăţii.

Această dimensiune antropologică, incluzând preferinţa pentru suspiciune şi conspirativitate, ca şi tendinţa de a transforma propriul nucleu de iniţiaţi / pontifi ai terorii într-o celulă organizată în acord cu o mecanică totalitară, nu poate fi ignorată decât cu riscul de a reduce întregul eşafodaj al violenţei motivate politic la un accident de parcurs, analizabil în termeni militari. Demonismul teroristului modern este unul afin revoluţionarului: fascinat de un contur ideal şi utopic, el ambiţionează să purifice prezentul, oferind viitorului o temelie pe care să se ridice un univers aseptic şi perfect. Lupta în subteran anunţă, în cele mai multe cazuri, viitoarea ridicare către suprafaţă. Teroarea este semnul profetic pe care o mână a poporului îl scrie pe zidul palatului babilonian.

Oferind un discurs exemplar pentru viziunea liberal-conservatoare asupra violenţei teroriste revoluţionare, sinteza lui Michael Burleigh, Blood and Rage. A Cultural History of Terrorism (Sânge şi furie. O istorie culturală a terorismului) este, înainte de toate, o meditaţie asupra actualizării istorice a unui rău uman etern. Ca într-o istorie romantică, un spirit al distrugerii pare să se r