Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Richard Marko este noul CEO al ESET

Publicat in Capital, marți 8 februarie 2011 ·

ESET, lider în protecţia proactivă împotriva ameninţărilor informatice, anunţă numirea în funcţia de CEO a lui Richard Marko.

“Unul din obiectivele nostre principale va fi cel de a deschide şi mai multe centre de dezvoltare şi cercetare care să ne permită să ne reafirmăm drept unul din liderii tehnologici din industrie,” spune CEO-ul ESET Richard Marko.

Aceste centre vor efectua analize de avangardă asupra celor mai noi tendinţe în securitatea IT şi vor informa posesorii de soluţii ESET şi publicul larg despre noile tehnologii şi despre modalităţile prin care utlizatorii se pot proteja împotriva ameninţărilor cibernetice.

Chiar la sfârşitul lui 2010, ESET a înfiinţat Cyber Threat Analysis Center (CTAC) în San Diego, California. Dezvoltand în paralel cu centrul de cercetare ESET deja existent, CTAC îşi asumă rolul de a proteja şi mai mult clienţii din mediul business dar şi pe cei casnici, colaborând cu universităţile, cu autorităţile juridice de specialitate, cu furnizorii de internet şi cu alte agenţii care combat activ criminalitatea informatică.

Supravegherea reţelei extinse de echipe de cercetare va fi sarcina recent numitului director de cercetare Juraj Malcho (Chief Research Officer). Malcho face parte din echipa ESET încă din 2004 şi a avansat până în poziţia de coordonator al laboratoarelor virale, centrul nevralgic de analiză a ameninţărilor.

Mai mult decât atât, ESET va continua să se concentreze pe extinderea portofoliului de produse destinate clienţilor casnici sau mediilor business de orice dimensiune pentru toate plaformele suportate: Windows, Mac OS X şi Linux. Noua generaţie de soluţii de securitate blazon, ESET Smart Security pentru Windows, va fi lansata pentru testare publică în versiune beta în urmatoarele saptămâni, cu data finală de lansare programată în cursul anului 2011.

La conducerea diviziei de tehnol

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, merge la Budapest Pride, marșul interzis de guvernul Orban

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, președintele forului legislativ europan, va conduce delegaţia PE la Budapest Pride, eveniment interzis de autoritățile ungare. „Vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE) va conduce

Bolojan: Vom adopta măsuri care să atace cele două urgenţe, deficitul şi fondurile europene

BusinessMagazin acum 30 minute
Guvernul va stabili, în următoarele două săptămâni metodele pentru reducerea deficitului bugetar şi pentru accesarea fondurilor europene, anunţă vineri premierul Ilie Bolojan.

DEFICITUL bugetar al României, după primele cinci luni din 2025. Anunțul făcut de ministerul Finanțelor în plină reorganizare

Gandul acum o ora
Deficitul bugetar s-a situat la 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025, comparativ cu 3,41% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor. Comisia Europeană a recomandat Consiliului

Ilie Bolojan: O să discutăm în fiecare şedinţă de guvern despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor / O direcţie importantă va fi cea privind restructurarea companiilor de stat

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, în şedinţa Executivului, că vor discuta în fiecare şedinţă de guvern, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţionez

Cel puţin trei morţi şi 14 răniţi la Samar, într-un atac rus cu rachetă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte 14 rănite, vineri, într-un bombardament rus la Samar, un oraş situat în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk (centru-est), anunţă guvernatorul regiunii S

Prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Subiectele de pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, 30 iunie 2025, ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Județul Botoșani, sub alertă Cod Portocaliu. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 49 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și anunță că județul Botoșani va fi sub o avertizare de tip Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vineri, între orele 12:00 – 19:00. În intervalul menționat, vor fi vijelii puternice (viteze ale

Israelul a bombardat poziții islamiste din sudul LIBANULUI, vizând membri ai grupului Hezbollah

Gandul acum 37 minute
Avioane militare israeliene au bombardat, vineri, poziții islamiste din sudul Libanului, în contextul conflictului cu grupul fundamentalist șiit Hezbollah, autoritățile libaneze raportând victime și daune materiale semnificative. Raidurile aeriene a

Alexandru Rogobete: Sporurile ar trebui să fie în sumă fixă şi nu procentual. Ministrul Sănătății anunță întâlniri cu sindicatele

Adevarul acum 53 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat vineri, 27 iunie 2025, că sporurile ar trebui să fie în sumă fixă şi nu procentual. El a anunțat că săptămâna viitoare la Ministerul Sănătăţii sunt programate întâlniri cu toate sindicatele.

Vremea

București
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/30°
lun.

21°/32°
Iasi
acum

33°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/27°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/25°
lun.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/27°
lun.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/33°
lun.

19°/35°