Tiparul este un prefabricat. O unealtă capabilă să rămînă identică cu sine, într-un proces menit să genereze un număr foarte mare de copii ale unor imagini-text, tratate ca originale de fiecare dintre destinatarii/ achizitorii lor. Un model standardizat cu ajutorul căruia, din realitatea unui material concret decupăm părţile de care este nevoie pentru a ne asambla costumul, rochia, cămaşa, casa, ideile, istoria, concepţiile şi preconcepţiile cu care ne înfăţişam celorlalţi. Tiparul este structura originară, codul sursă care, prin (auto)copiere devine actualizare concretă şi realitate pentru ceilalţi.

Încercarea de a găsi o noimă politicii practicate pe meleagurile noas-tre duce, pe orice drum ai lua-o, la constatarea că, în diferitele şi aparent originalele ei manifestări de-alungul timpului, ea nu este decît succesiunea copiilor generate de unul şi acelaşi tipar. Care sunt mărcile sale dis-tinctive?

Dacă politica presupune competiţie, tiparul nostru pare să fie făcut după regula conform căreia competiţia este înlocuită de confruntare şi război, adică de opintirea maximă menită să anihileze brutal, să elimine, la nevoie chiar fizic, pe oricare competitor; ideal şi dacă se poate, încă din starea de potenţialitate. În sistemele democratice, regulile, instituţiile şi experienţa istorică sunt puse să lucreze împreună pentru a ţine politica, ferm, în registrul competiţiei. Confruntarea, adică încălcarea regulilor stabilite pentru a decide o competiţie, prin utilizarea forţei, corupţiei, ameninţării, presiunilor de tot felul, de la arbitrariul represiunii şi falsei justiţii, la presiuni psihologice, este considerată un accident nedorit şi inacceptabil, penalizat de legi. Războiul politic este o imposibilitate în condiţiile oricărei democraţii autentice. În sistemele non-democratice, dimpotrivă, războiul politic este considerat legitim, moral şi eroic, cu condiţ