Oficiliul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rutală şi Pescuit (OJPDRP) Teleorman a demarat luna aceasta un proiect de informare a fermierilor cu privire la atragerea de fonduri europene.
„Campania a demarat în 2 februarie. Reprezentanţii noştrii vor merge în zece localităţi. Aceste localităţi au fost alese de la Bucureşti, după potenţialul respectivelor localităţi şi unde nu au fost depuse suficiente proiecte pentru acele zone”, ne-a spus Iulian Şuică, director adjunct al OJPDRP Teleorman.
Practic, angajaţii OJPDRP se deplasează în comunele alese şi organizează întâlniri cu fermierii, pentru a le prezenta beneficiile accesării de fonduri europene pentru toate măsurile. „Astăzi, vom organiza întâlniri cu agricultorii din Roşiorii de Vede şi comuna Bogdana, iar mâine, pe 10 februarie 2011, vom fi la Nanov şi Buzescu”, a mai spus Iulian Şuică.
Simulări cu fermierii din sală
La şedinţele, la care sunt invitaţi fermieri din localitatea respectivă, pe lângă prezentarea generală a măsurilor, se face o simulare cu un agricultor din sală. „După ce prezentăm măsurile şi beneficiile pe care le pot obţine fermierii teleormăneni dacă accesează fonduri europene, facem şi o simulare. Mai exact, se alege o persoană din sală, care ne spune ce suprafaţă de teren are sau câte animale şi noi îi prezentăm variantele pe care le are pentru a întocmi proiecte de a atrage bani europeni”, a adăugat directorul.