Aderarea noastră la spaţiul Schengen se mai amână. Nu e de mirare, nici în Uniunea Europeană nu am intrat o dată cu ţările foste socialiste dinspre Vestul nostru, aşa numitul grup de la Vişegrad, ci mai târziu. Şi chiar aşa, multă lume, atât din România, cât şi din ţările UE, se minunează cum de s-a întâmplat asta. Căci, dacă te uiţi cu atenţie, nici azi nu îndeplinim o groază de condiţii care se puneau înainte de integrarea noastră. Oricum, date fiind interesele lor, ne-am trezit înăuntru, aveam experienţă: cu câţiva ani înainte ne trezisem şi-n NATO, tot date fiind interesele lor şi cu ochii abia mijiţi la pregătirea noastră. Au fost, probabil, unicele întâmplări fericite (?) pentru România datorate vecinătăţii Rusiei. Pentru că toate celelalte urmări ale acestei vecinătăţi nu ne-au adus decât mari necazuri.
Acum, cu spaţiul Schengen, de care puţină lume ştie într-adevăr de ce ne cramponăm aşa, lucrurile vor sta, probabil, ca la intrarea în UE. Numai că, aici, interesele lor nu mai sunt atât de presante. În fond, avantajele sunt doar pentru cei care cară mărfuri dintr-o ţară a UE în alta, ca să nu stea pe la controale de graniţă ore în şir. Cetăţenii, chiar şi acum, fără Schengen, pot călători în multe dintre ţările UE cu cartea de identitate. Şi chiar cu paşaportul fără viză tot e bine. Îşi mai aduce aminte cineva de vremea când, ca să ieşi din România, îţi trebuiau două vize: una de ieşire, dată de organele româneşti, şi cealaltă, de la vreo ambasadă, de intrare în altă ţară?
Un campion al rezervelor faţă de intrarea noastră este ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez, cel care a declarat că, primindu-ne în spaţiul Schengen, frontiera noastră devine a lor şi că în felul acesta frontiera lor ar fi sensibil slăbită. Ministrul francez s-a referit şi la dimensiunea salariului unui vameş, care l-ar face permeabil corupţiei. Aici ven
