Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, a anunţat marţi că oficialii Fondului au ajuns la o înţelegere cu autorităţile române privind un nou acord, de tip precautionary, în valoare de 3,6 miliarde de euro, informează NewsIn.
"La nivel de experţi am ajuns la o înţelegere privind un nou acord. Noul program al FMI, odată aprobat, va asigura o asistenţă de 3,6 miliarde euro", a spus Franks.
Din această sumă, 1,4 miliarde de euro ar urma să vină de la Uniunea Europeană, după cum a declarat directorul de ţară pentru România în cadrul Comisiei Europene (CE), Istvan Szekely. Potrivit acestuia, iar dacă programul este aprobat de Consiliul European, acordul poate demara de la 1 mai.
"Autorităţile române au solicitat un nou acord de tip preventiv pe doi ani care, din partea noastră, se situează la un nivel de 1,4 miliarde euro, care va fi oferit împreună cu programul FMI-ului şi susţinut de Banca Mondială. Dacă acest program este aprobat de Consiliul European, acesta poate să înceapă de la data de 1 mai 2011. La nivel de experţi s-a ajuns la acorduri în ceea ce priveşte cadrul macroeconomic şi măsurile de reformă ce vor susţine acest program comun", a spus Szekely.
Şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, a anunţat marţi că oficialii Fondului au ajuns la o înţelegere cu autorităţile române privind un nou acord, de tip precautionary, în valoare de 3,6 miliarde de euro, informează NewsIn.
"La nivel de experţi am ajuns la o înţelegere privind un nou acord. Noul program al FMI, odată aprobat, va asigura o asistenţă de 3,6 miliarde euro", a spus Franks.
Din această sumă, 1,4 miliarde de euro ar urma să vină de la Uniunea Europeană, după cum a declarat directorul de ţară pentru România în cadrul Comisiei Europene (CE), Istvan Szekely. Potrivit acestuia, iar dacă pr