Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judetean da bani Spitalului Roman

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 8 februarie 2011 ·

Spitalul a solicitat acordarea unui sprijin financiar in vederea achizitionarii a doua aparate de ventilatie. In sedinta Consiliului Judetean, programata joi, consilierii judeteni sint chemati sa aprobe un proiect de hotarire prin care se aloca bani Spitalului Municipal de Urgenta Roman. Conform expunerii de motive care insoteste proiectul de hotarire, Spitalul Municipal de Urgenta Roman solicita acordarea unui sprijin financiar in vederea achizitionarii a doua aparate de ventilatie, indispensabile pentru sustinerea functiilor vitale ale pacientilor cu insuficienta respiratorie de diverse cauze. Aceasta achizitie este imperios necesara Spitalului Municipal de Urgenta Roman pentru dotarea Centrului de Primire Urgente si a Sectiei ATI. Din cauza lipsei acestor aparate, au fost interventii chirurgicale care nu s-au efectuat, pacientii fiind transferati la spitale din alte judete, cu dotari corespunzatoare unor astfel de interventii. Tinind cont ca multi dintre pacientii internati sint din zona rurala arondata si nearondata spitalului (municipiul Roman se afla aproape de granita judetului), inclusiv persoane aflate in tranzit, persoane cu politraumatisme, ca urmare a accidentelor rutiere de pe DN2-E85, se apreciaza ca este necesar acordarea acestui sprijin financiar. Astfel, se propune ca suma necesara achizitionarii celor doua aparate, respectiv suma de 170.000 lei, ce reprezinta contributia financiara a Consiliului Judetean Neamt in cadrul asocierii, sa fie alocata din bugetul Judetului Neamt pe anul 2011, in doua transe egale, si anume: prima transa in suma de 85.000 lei sa fie alocata in semestrul I, iar transa a doua - in semestrul al doilea. Sursa: Ziarul de Roman Spitalul a solicitat acordarea unui sprijin financiar in vederea achizitionarii a doua aparate de ventilatie. In sedinta Consiliului Judetean, programata joi, consilierii judeteni sint chemati sa aprobe u

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

INCIDENT periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat a amenințat că dă foc și a stropit cu benzină holul instituției / Poliția a intervenit

Gandul acum 21 minute
Incident periculos la Casa de Pensii din Sectorul 6. Un bărbat de 35 de ani a fost imobilizat și dus la Secția 22 Poliție din Capitală, după ce a stropit cu benzină și a amenințat că dă foc Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei. Surse judiciar

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 23 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

USR depune proiect de lege pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Mediafax acum 45 minute
Inițiativa vine ca răspuns direct la situații reale întâlnite în practică, în care firme active au rămas paralizate pentru luni sau chiar ani, din cauza lipsei unui cadru legal clar. Concret, proiectul prevede că, dacă dezbaterea succesiunii nu se f

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 45 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Din 16 iulie, Leroy Merlin din Pantelimon este deschis pentru bucureșteni, cu prețuri mici în fiecare zi

HotNews acum 2 ore
Nou Leroy Merlin din Pantelimon s-a deschis pentru bucureșteni! Retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi cel de-al 24-lea magazin din România, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro. Noul maga

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 4 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°