Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE 32 de persoane arestate, în Argeş, pentru contrabandă cu ţigări

Publicat in Adevarul, marți 8 februarie 2011 · ·

32 dintre cei 35 de reţinuţi în dosarele contrabandei cu ţigări au primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ceilalţi trei nu au voie să părăsească ţara.

UPDATE ora 7.49 Arestări în lanţ

Dintre cele 35 de persoane reţinute pentru 24 de ore în cele două dosare privind contrabanda cu ţigări, doar trei au putut pleca acasă. Tribunalul Argeş a emis pe numele a 32 de persoane mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, capetele de acuzare fiind contrabandă, trafic de ţigări şi asociere în vederea constituirii unui grup infracţional. Cele trei persoane puse în libertate au primit interdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile.

UPDATE ora 13.07 Printre reţinuţi se află doi cetăţeni irakieni care locuiesc în Bucureşti

Printre cele 35 de persoane reţinute în cazul contrabandei cu ţigări se numără doi cetăţeni irakieni, care locuiesc în Bucureşti, dar şi ajutorul şefului de post din comuna Denta, Timiş. Acesta din urmă, se aproviziona cu ţigări, după care dădea mai departe, spun procurorii. În plus, şi rudele unui ofiţer de Poliţie din Piteşti se află în arestul IPJ Argeş pentru aceleaşi infracţiuni. Toate persoanele reţinute în cele două dosare (17 într-unul, şi 18 în cel de-al doilea) vor afla astăzi dacă vor petrece următoarele 29 de zile după gratii.

Inspectoratul de Poliţie al judeţului Argeş a anunţat că a folosit în premieră, pentru cercetările în aceste dosare, investigatorii sub acoperire.

UPDATE ora 9.10 Contrabandiştii cu ţigări au păgubit bugetul Statului cu 500 000 de euro

După maratonul de audieri de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, 35 de persoane au fost reţinute. Acuzele aduse sunt de trafic de ţigări, contrabandă şi evaziune fiscală. Din primele informaţii, se pare că aceştia au păgubit bugetul Statului cu peste 500 000 de euro. Persoanele reţinute vor fi propuse judecătorilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Detaliul observat la Donald Trump, la înmormântarea Papei Francisc, ce stârnește speculații pe internet. VIDEO

HotNews acum 49 minute
Pe rețelele sociale, mulți utilizatori au remarcat dificultățile președintelui american Donald Trump în timp ce cobora treptele din Piața Sfântul Petru, la funeraliile Papei Francisc, scrie publicația italiană Corriere della Sera. În imaginile publi

VIDEO Cel puțin 281 de răniți după o explozie violentă într-un port din Iran

HotNews acum 49 minute
O explozie puternică a zguduit sâmbătă portul Shahid Rajaee din Bandar Abbas, oraș aflat în sudul Iranului, într-un incident soldat cu cel puțin 281 de persoane rănite, a relatat presa de stat, potrivit Reuters. „Sursa acestui incident a fost exploz

Irina Bara, în semifinale la turneul ITF de la Charlottesville

News.ro acum 40 minute
Jucătoarea de tenis Irina Bara, locul 281 WTA, s-a calificat în semifinale la turneul ITF de la Charlottesville (SUA), cu premii de 100.000 de dolari. Bara a trecut în sferturi de americanca Lauren Davis, scor 6-3, 7-6 (2). În semifinale, Bara va ev

Fost şef al SIE, despre prezenţa Dianei Şoşoacă la Ambasada Rusiei: Pe ruşi îi amuză. Sunt tot felul de fripturişti care stau la coadă la recepţii, să fie văzuţi pe acolo. E o mafie a invitaţiilor la recepţii la ambasade - VIDEO

News.ro acum o ora
Silviu Predoiu, fost director adjunct al SIE, în prezent candidat la alegerile prezidenţiale, susţine că prezenţa Dianei Şoşoacă şi a altor politiceni români la Ambasada Rusiei a fost ”o surpriză neplăcută” pentru serviciile secrete din România. În

Nissan vrea să pună capăt producției de vehicule la uzina din Wuhan – surse

Mediafax acum o ora
Decizia vine după ce rata de funcționare la uzina cu o capacitate de 300.000 de vehicule, care produce vehiculul electric Ariya și SUV-ul X-Trail, a scăzut pe fondul concurenței acerbe din partea producătorilor auto chinezi, a raportat anterior ziar

Sancțiune pentru bărbatul care s-a urcat pe clădirea Înaltei Curți. A coborât după mai bine de 10 ore de protest

HotNews acum 2 ore
Bărbatul ca s-a urcat pe clădirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în semn de protest după ce instanţa supremă a desființat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, a fost amendat cu 1.500 de lei de către jandarmi. „În jurul orei 02

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

Ministerul de Interne lămurește temerile despre noul buletin electronic: „Nu te lăsa intimidat că are CIP”

Gandul acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) clarifică temerile și miturile apărute în jurul noii Cărți Electronice de Identitate (CEI), subliniind că documentul aduce mai multă siguranță cetățenilor, nu un control asupra vieții lor. Într-un mesaj oficial, M

VIDEO Zelenski, primit cu aplauze de mulțimea aflată în Piața Sfântul Petru pentru înmormântarea Papei Francisc

HotNews acum 4 ore
Volodimir Zelenski participă, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc, alături de alți șefi de stat. La sosirea președintelui Ucrainei în Piața Sfântul Petru, mulțimea l-a aplaudat, scrie The New York Times. Zeci de mii de oameni sunt prezenți la slu

Accident rutier TRAGIC pe un drum din Vrancea. Două persoane au murit și alte trei sunt rănite, după impactul dintre două autoturisme

Gandul acum 47 minute
Un accident cumplit a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe șoseaua DN2-E85, în Vrancea, în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 29 de ani și altul de 33 de ani, ambii conducători auto, au mur

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/18°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°