Portarul titular al "naţionalei" consideră că actuala generaţie de tricolori este capabilă de performanţe importante
Costel Pantilimon a devenit la 24 de ani numărul 1 în poarta "naţionalei", profitînd de faptul că Răzvan Lucescu l-a scos dintre buturi pe veteranul Bogdan Lobonţ după debutul ratat din preliminarii, 1-1 acasă, cu Albania. Echipat doar în tricou şi cu şort, portarul lui Poli Timişoara s-a aşezat relaxat şi încrezător pe o canapea de lîngă piscina hotelului "Grecian Bay" şi a acordat un interviu în exclusivitate pentru cititorii Gazetei.
- Cum e Panti să ştii că, la meciul cu Bosnia, de mîinile tale se leagă speranţele de calificare a milioane de români, dar şi soarta lui Răzvan Lucescu?
- Nu depinde numai de mine, ci de toţi cei 18 care vor fi în lot, de întregul staff, de munca tuturor. Cu toţii încercăm să ne facem treaba cît mai bine.
- Visezi deja faze din meciul de la Zenica?
- Încă nu. Importante sînt deocamdată cele două meciuri pe care le avem de disputat aici, în Cipru. După aceea ne vom gîndi şi la partida cu Bosnia. E foarte important să cîştigăm la Zenica. Cu o victorie rămînem în calculele calificării. Un pas greşit ne-ar reduce şi mai mult şansele. Dar nici nu vreau să mă gîndesc că se poate întîmpla aşa ceva. Ţelul nostru sînt cele trei puncte, cu încredere şi dorinţă vom reuşi să le obţinem.
"După ce iau gol, îl uit imediat"
- Ce simţi cînd aperi o minge grea?
- O mare bucurie. Simt că-mi ajut echipa, dar cel mai important lucru este ca paradele mele să contribuie la obţinerea unui rezultat favorabil.
- Cum reuşeşti să treci peste momentul scoaterii balonului din plasă?
- E greu, dar imediat mă concentrez la ce urmează, să nu mi se mai întîmple. Ca portar trebuie să ai psihic foarte puternic, iar eu îl am. Nu e