Marţi dimineaţă, cu noaptea în cap, două autocare cu mascaţi s-au năpustit peste vămile din vestul ţării, amintind cui mai ştie, de invaziile supersuedezelor pe ţărmul Mării Negre, pe vremea când ţara făcea turism cu blonde sexy din occidentul chinuit pe marginea prăpastiei şi se turna BD la munte şi la mare.
Mascaţii, au băgat groaza în populaţia bugetară şi şpăgară de la Stamora Moraviţa şi Naidăş, burduşind două elicoptere cu destinaţia Bucureşti, unde s-au adăugat loturilor Siret, săltaţi cu dubele. În Capitală se va face trierea, cine fură, cine-i cinstit în vamă, cine mai trage o dată.
Acţiunea terestră şi aero are menirea să-i tâmpească pe cei de la UE în direct. Să ne scoatem în vederea Schengen-ului, adică să dăm viaţă intuiţiei preşedintelui care anunţa de la Bruxelles un februarie fierbinte.
Nu e rău că ne arătăm fioroşi cu şpăgarii ce deşelează statul, numai că nu trebuie să-i credem pe ăilalaţi mai proşti şi pe noi mai şmecheri decât se cuvine. Fincă…
Fiindcă, în vămile româneşti se fură calificat de două decenii de împliniri capitaliste. În vămi se pot deschide cursuri de şpagă pe anotimpuri, tabere de vară, de toamnă etc, întrucât procente importante din vameşii şi poliţiştii de frontieră produc constant sume de câteva ori mai mari decât bugetul României, o bună parte destinată succeselor de partid. Fiindcă industria hoţiei din vămi se înalţă victorios spre culmile politicii, asta dacă nu suntem naivi să credem că ea produce doar pentru vilelele personalului din vămi.
Contrabanda cu ţigări şi alcool a născut o Românie paralelă cu amărâta asta de Românie amanetată la FMI.
Organele abilitate au comis o demonstraţie de forţă cu elanul şi aerul cu care ar fi descoperit în sfârşit răul ce subminează acţiunea de modernizare a statului.
Altfel, organele abilitate uită să aminte