Fascinat de ceasurile vechi şi de istoria lor, tânărul are în colecţie peste 30 de piese, dintre care unele au măsurat istoria, secundă cu secundă, mai bine de un secol.

Pasiunea lui Octavian s-a născut pe când craioveanul era elev în primul an de liceu şi a moştenit, de la unchiul tatălui său, trei ceasuri - unul de mână şi două de buzunar. I-au plăcut atât de mult încât a început să se documenteze despre istoria lor. Treptat, colecţia a crescut, astfel că, în numai câţiva ani, a reuşit să strângă peste 30 de piese. „Cel mai valoros ceas este unul făcut din aur. Alte trei sunt din argint, iar restul de oţel“, explică tânărul.

Vârsta, încifrată în semnătura ceasornicarului

Cel mai scump dintre exponate are şi o poveste fascinantă. Ceasul de buzunar, a aflat Octavian, a fost realizat în anii 1920 şi are un mecanism de origine elveţiană. I-a aparţinut unui evreu, care a fost însă nevoit să-l cedeze unui negustor faţă de care avea o datorie. „Este destul de greu să stabileşti anii în care au fost făcute, pentru că nu există o bază de date foarte bună. Toţi ceasornicarii de acum mai bine de un secol obişnuiau să-şi semneze ceasurile, însă, dat fiind că a trecut mult timp de atunci, nu toate inscripţiile se mai disting“, povesteşte Octavian.

Excepţie a făcut cel mai vechi exponat din colecţia sa, tot un ceas de buzunar, datând din 1854 şi provenind din Londra. Tânărul a putut stabili vechimea cu precizie, pentru că însemnele au rămas intacte, în ciuda faptului că trecuse mai bine de un secol şi jumătate de când fuseseră făcute. Limbile sunt puse în mişcare de un mecanism tip Fusee, considerat inedit de experţi pentru că una dintre cele mai importante piese ale sistemului

este un lanţ doar de trei ori mai gros decât firul de păr. „Ceasul are propria cheiţă, cu care poate fi întors, din spate, dar cu care pot fi şi setate ora