Instabilitatea în lumea arabă nu constituie o ameninţare militară pentru NATO, dar ar putea provoca o intensificare a imigraţiei ilegale în Europa, a apreciat, luni, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, informează Mediafax.
"Nu consider situaţia" din sudul Mediteranei "ca reprezentând direct un pericol pentru NATO sau pentru membrii săi", a declarat înaltul oficial, referindu-se la valul de proteste din Egipt şi Tunisia.
Însă "evoluţia din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord poate avea un impact asupra procesului de pace din Orientul Mijlociu şi instabilitatea din regiune poate avea de asemenea pe termen mai lung un impact negativ asupra economiei acestei regiuni, favorizând imigraţia ilegală în Europa etc.", a apreciat Rasmussen.
"NATO nu are nicio intenţie să se amestece în evenimentele din Egipt", dar ,"în cadrul alianţei, putem discuta despre toate subiectele care ar interesa un aliat sau altul, inclusiv despre Egipt şi Africa de Nord", a ţinut să precizeze liderul NATO.
Secretarul general a declarat că ambasadorii celor 28 de state membre care constituie Consiliul Atlanticului de Nord vor merge cu el în Qatar în perioada 14-16 februarie, pentru o reuniune cu ţările din Golf.
"Permiteţi-mi să vă amintesc că NATO nu ia partea nimănui în procesul de pace sau privind turnura evenimentelor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord", dar discuţiile din cadrul său nu sunt excluse "privind un subiect sau altul", pe care unul dintre aliaţi l-ar putea dezbate, a conchis Anders Fogh Rasmussen.
Instabilitatea în lumea arabă nu constituie o ameninţare militară pentru NATO, dar ar putea provoca o intensificare a imigraţiei ilegale în Europa, a apreciat, luni, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, informează Mediafax.
"Nu consider situaţia" din sudul Mediteranei "ca reprezent